CSU Sibiu, o victorie și un eșec în amicalele de la Mediaș

Cele mai citite

BC CSU SibiuCSU Sibiu revine de la Mediaș după două meciuri amicale! Baschetbaliștii lui Dan Fleșeriu au învins pe divizionara secundă, CSM Mediaș (108-30) și au pierdut în fața campioanei României, Universitatea Cluj (71-87). Antrenorul ”vulturilor” a urmărit integrarea lui Bogdan Popescu în echipă, dar și modul în care formația sa se prezintă pe parchet, în absența lui Tyler Laser. El a încercat diferite formule și a exersat câteva lucruri pentru campionat. ”Am avut două meciuri în care am încercat diferite formule în teren, unele dintre ele noi. De asemenea, am exersat apărarea, la care lucrăm, și care, din păcate, nu funcționează nici măcar la jumătate din potențial, sau din cât mi-aș dori eu. Rezultatele  nu sunt importante. Ceea ce ne-a interesat pe noi a fost construcția relațiilor dintre jucătorii noștri. A fost o perioadă de acumulare, perioadă de care nu am avut parte înainte de începerea oficială a sezonului”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al BC CSU Sibiu. Galben-albaștri se întorc la antrenamente, urmând să se pregătească pentru următorul duel, în 3 decembrie, în deplasare la CS Phoenix Galați.

spot_img
Ultimele știri

De la durere la speranță: expoziția de la Sibiu, ce transformă dorul unei mame în ajutor pentru copiii cu inimi bolnave

Uneori, durerea poate deveni o formă de lumină. Așa s-a întâmplat la Sibiu, unde Daniela Zeicu, artistă care pictează...

Știri pe același subiect