Popincarii din întreaga ţară au intrat în 2014 cum se cuvine. Astfel, dacă în dimineaţa de dinaintea zilei de revelion, majoritatea oamenilor erau ocupaţi cu pregătirea festivităţiilor şi sărbătoririi cât mai special a acelui moment, acesta nu a fost şi cazul a 32 de jucători iubitori ai popicelor. Aceştia s-au întâlnit pe frumoasa arenă de popice „Siderurgica” din Hunedoara, şi s-au luptat pentru victorie la prima ediţie a „Cupei anului nou”.
Ei s-au împărţit în opt echipe a câte patru componenţi, iar printre aceştia s-a aflat şi cei de la Electrica. Silvestru Haran (521 p.d.), Stoichiţă Ioan (506 p.d.), Mailat Liviu (502 p.d.) şi Beuch Erhard (501 p.d.) au fost sibienii care au lansat cele 120 de bile mixte şi care s-au comportat excelent. Competiţia a fost valabilă veteranilor, sportivi care reprezintă această disciplină cu mândrie de foarte mult timp şi care continuă a face acest lucru cu aceeaşi plăcere ca la început. Pe lângă lupta de la masculin, şi o trupă feminină s-a înscris. Primii trei clasaţi au fost premiaţi cu diplome şi trofee de către preşedintele clubului Siderurgica, Bereczi Ştefan.
Clasament echipe
1.Veterani Sibiu 2030 p.d.
2.Veterani Hunedoara 2023 p.d.
3.Veterani Bacova 1930 p.d.
Clasament tineret
1.Deheleanu Aurel (Veterani Bacova) – 529 p.d.
2.Ballasch Mircea (Electrica Sibiu) – 495 p.d.
3.Geleriu Sorin (Electrica Sibiu) – 490 p.d.
Clasament 50+
1.Bese Dumitru (Veterani Cluj) – 537 p.d.
2.Popa Nicolae (Veterani Hunedoara) – 531 p.d.
3.Stoichiţă Ioan (Electrica Sibiu) – 506 p.d.
Clasament 60+
1.Uihely Francisc (Veterani Bacova) – 539 p.d.
2.Westerman Hartwig (Veterani Hunedoara) – 529 p.d.
3.Haran Silvestru (Electrica Sibiu) – 521 p.d.
Clasament feminin
1.Westerman Doina (Hunedoara)
2.Ebel Emilia (Bacova)
3.Stănescu Victoria




