Daniel Natea, din nou cel mai bun judoka din țară

Cele mai citite

Colosul din Sibiu a dominat ediția 2020 a Campionatelor Naționale de judo. Daniel Natea a fost cel mai bun din concurs la individual și la echipe, el urcând de două ori pe prima treaptă a podiumului de premiere.
Judo a fost primul sport de contact din România ce a organizat Campionatele Naționale în perioada aceasta de pandemie. Întrecerea a avut loc la Poiana Brașov în zilele de 25 și 26 septembrie. Sportivii prezenți pe tatami s-au luptat pentru medaliile puse în joc la proba individuală și la echipe. Printre aceștia s-a aflat și Daniel Natea, sibianul ce a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Rio și a fost la un moment dat numărul 2 mondial în sportul de origine japoneză. La naționale, Daniel Natea nu a avut rival, el câștigând toate luptele pe care le-a disputat prin ippon. La individual, sibianul a avut 4 dueluri. Vlăduț Simionescu (CS Politehnica Iași), Lorand Samel (CSM Satu Mare), Andrei Buda (CS Universitatea Arad) și Gheorghe Vânătoru (CS Metrorex București) nu au putut să-i facă față lui Dani. Natea a fost urmat pe podium de Vlăduț Simionescu și de Andrei Buda. Apoi, la echipe, el a avut trei meciuri, le-a câștigat pe toate și a pus umărul la titlul echipei CS Dinamo București.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Momente de GROAZĂ pe șoselele din Sibiu. 3 șoferi REȚINUȚI după ce au fost prinși BEȚI la volan

Trei bărbați din județul Sibiu au ajuns în custodia poliției după ce au fost cercetați în dosare penale distincte,...

Știri pe același subiect