Daniel Natea scrie istorie : Formidabilul judokan sibian a câştigat marele Grand Slam de la Abu Dhabi

Cele mai citite

Daniel NateaDaniel Natea a reuşit o nouă performanţă formidabilă la judo. Sibianul a fost incredibil la Grand Slamul de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), şi a câştigat medalia de aur la categoria +100 de kilograme. Judokanul a trecut pe rând de un leton, un algerian şi rusul Renat Saidov, pentru a avansa în finala sută la sută românească cu Vlad Simionescu. Natea şi-a învins compatriotul prin fixare şi a scris istorie încă odată pentru Sibiu. Turneul este unul de o importanţă majoră pe scena internaţională, iar premiile au fost pe măsură : 145.000 de dolari, câştigătorul fiind răsplătit cu 5.000 de dolari, secondantul cu 3.000, iar bronzul cu 1.500. Cu acest succes uriaş în cariera sa, Daniel Natea a urcat nouă poziţii în clasamentul IJF (International Judo Federation), până pe poziţia a opta, clasare favorabilă şi pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2016, locul de mult visat pentru colosul născut în oraşul nostru. El este produs al Sibiului, loc unde s-a pregătit până în 2013 sub tutela antrenorilor Ionel Chioveanu şi Octavian Creţu.

spot_img
Ultimele știri

Nadia Comăneci, 300.000 de euro de la PRO TV pentru „Românii au talent”? Vezi ce jurată ar fi fost înlocuită

Nadia Comăneci va face parte din juriul sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent”, după ce PRO TV a...

Știri pe același subiect