FC Hermannstadt a pierdut partida de duminică după-amiază de la Sibiu, 1-2 cu UTA Arad, într-o partidă în care Neguț a fost eliminat în minutul 18.
Sibienii au avut prima oportunitate a partidei în minutul 15, când Chițu a șutat cu latul, însă balonul a ieșit în aut de poartă.
FC Hermannstadt a rămas în 10 oameni în minutul 18. Neguț a intrat cu talpa pe glezna lui Costache, a primit inițial cartonașul galben, însă arbitrul a revăzut faza la monitorul VAR și l-a eliminat.

În minutul 30, arădenii au avut prima zvâcnire la poarta sibienilor. Luca Mihai a șutat de la distanță, însă Căbuz a prins balonul.
UTA a deschis scorul în minutul 53. Costache a centrat excelent, iar Coman a lovit cu capul și l-a învins pe Căbuz.

Trei minute mai târziu s-a făcut 2-0 pentru oaspeți. A fost o fază superbă a lui Abdallah, care a finalizat cu un șut în vinclu.
Speranțele sibienilor s-au reaprins în minutul 72. Ivanov a redus din diferență printr-un voleu din afara careului.
FC Hermannstadt a avut ocazia egalării în ultimul minut al prelungirilor reprizei secunde. Stoica a trimis cu capul pe lângă poartă, iar sibienii au ratat șansa de a scoate un egal.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




