Doi dintre cei mai buni jucători ai Gazului Metan, aproape de plecare de la formația medieșeană

spot_img
Cele mai citite

Gaz Metan Mediaș este aproape să se despartă de doi jucători extrem de importanți, care au contribuit decisiv la golurile sau assist-urile din prima parte a campionatului.
Pentru Ronaldo Deaconu și Yuri Matias ar exista interes din două campionate externe, până în acest moment nefiind făcute publice numele celor două formații interesate de serviciile celor doi fotbaliști. Tehnicianul Ilie Poenaru a spus că deocamdată sunt discuții între cele două părți, nefiind nimic stabilit oficial.
Pe de altă parte, antrenorul formației medieșene are și alte bătăi de cap la începutul acestui an. Doi dintre jucătorii Gazului Metan au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Cei doi nu au fost prezenţi la reunirea lotului medieşenilor.
Informaţia a fost dezvăluită de antrenorul principal al “lupilor negri”, Ilie Poenaru, care a anunţat că Bryan Alceus şi Patricio Matricardi au COVID şi nu au putut ajunge la reunirea programată la începutul săptămânii.
“În privința ofertelor pentru jucători momentan suntem doar la stadiul de discuții. Ar avea oferte Ronaldo Deaconu din străinătate, dar să vedem dacă se concretizează. La fel, Yuri ar avea o ofertă din străinătate, dar încă nu este nimic 100%. Suntem la stadiul de discuții și atât”, a spus Ilie Poenaru.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/OFICIAL: Ei sunt miniștrii noului Guvern. Dumitru Chisăliță va fi șeful Energiei

Guvernul Luca Niculescu, în fața testului decisiv! Lista miniștrilor a ajuns la Parlament. Când se dă votul.Premierul desemnat Luca...

Știri pe același subiect