5.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Ediţia a III-a a Jocurilor Locale „Special Olympics România” de la Sibiu a fost un succes

Cele mai citite

www.specialolympics.ro115 sportivi cu dizabilităţi intelectuale, cu vârste cuprinse între 2 şi 75 de ani au luat parte la cea de-a treia ediţie a Jocurilor Locale „Special Olympics România” de la Sibiu. Marţi, în Sala Transilvania din Sibiu, însoţiţi de 56 de însoţitori şi aproape 50 de voluntari de la Facultatea de Sport şi Facultatea de Medicină, concurenţii au luat parte la probele sportive din întrecere, iar pe urmă au participat la evaluări de sănătate. A fost o zi specială pentru aceştia, mişcare fiind factorul cel mai benefic pentru ei. „Este a treia oară când venim aici. Pentru ei contează foarte mult în fiecare an. Contează orice ieşire în comunitate, orice competiţie, orice onomastică sărbătorită în centru. Ei trebuie să aibă aproape 80% din viaţa unui om normal”, a spus Mirela Lupu, reprezentantă a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Persoane Adulte cu Handicap Cisnădie. „Aceste evaluări ne ajută să ştim aptitudinea mişcărilor din articulaţii. Aşa ştim la ce exerciţii din Special Olympics i-am putea pune să facă. În urma evaluărilor, noi vedem ce exerciţii au nevoie şi la sfârşit primesc un carneţel, unde pe carneţel sunt puse exerciţiile şi desenate ca să înţeleagă părinţii şi însoţitorii ce exerciţii să facă cu ei. Nişte exerciţii foarte simple, dar care îi ajută pe ei foarte mult”, a declarat kinetoterapeutul Dorian Munteanu, de la Fundaţia Motivation.


„Pentru participanţi este un eveniment deosebit”
La acţiune au luat parte concurenţi de la CRRPH Tălmaciu II, CRRPH Dumbrăveni, CRRPH Mediaş, CRRN Tălmaciu, CRRN Râu Vadului, CPCD Speranţa, CPCD Sf. Andrei Mediaş, CPCD Turnu Roşu, CPCD Prichindelul, CP Agârbiciu, CP Orlat, CITO Mediaş, CITO Dumbrăveni II, CIA Biertan, CIA Agnita şi de la Centrul de Zi Gabriela. „De data asta am zis să introducem şi la Sibiu traseul aplicativ care este pentru toate nivelurile de abilităţi şi de asemenea avem şi evaluările de sănătate care sunt o noutate pentru Sibiu în programul nostru sportiv sănătos. Avem astăzi două componente: cea de fan fitness şi cea de promovare a unui stil de viaţă sănătos, şi de aceea avem aici studenţii de la medicină care ne ajută pe partea asta de evaluări medicale. Credem că este pentru participanţi un eveniment deosebit. Ei vin din Centrele de Plasament, este altceva faţă de rutina zilnică. Este de asemenea un moment în care pot să practice sportul. În ceea ce priveşte persoanele care ne însoţesc, cred că şi ele sunt uimite de abilităţile pe care le au sportivii, iar noi suntem emoţionaţi ca înainte de fiecare eveniment şi ne bucurăm că avem atât de mulţi participanţi la Sibiu. Sibiul este unul din puţinele judeţe care aduce la aceste evenimente persoane în vârstă. Totul se învârte în jurul mişcării”, a declarat Roxana Ossian, reprezentă Special Olympics România. Evenimentul a fost organiazat de Special Olympics România, în colaborare cu Fundaţia Motivation şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Biserica Evanghelică cere interzicerea TOTALĂ a jocurilor de noroc

Într-un context social tot mai tensionat de efectele dependenței și ale dezechilibrelor economice produse de industria jocurilor de noroc,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect