FC Hermannstadt a fost eliminată din Cupa României

spot_img
Cele mai citite

Echipa sibiană continuă parcursul negativ în competițiile interne. După ce în Liga I, FC Hermannstadt nu a mai câștigat un meci din 28 septembrie, cu puțin timp în urmă, alb-roșii au fost eliminați din Cupa României. Întrecere unde în urmă cu 3 ediții sibienii jucau finala.
FC Hermannstadt nu a putut repeta victoria de anul trecut din Cupa României contra echipei Chindia Târgoviște. În această seară, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, gazdele și-au luat revanșa în fața sibienilor. Partida a fost decisă la lovituri de departajare, după ce la finalul timpului regulamentar a fost egalitate, 1-1. La penaltiuri, Chindia s-a impus cu 4-2, meciul fiind disputat pe o ceață care le-a creat probleme echipelor.
Meciul a pornit cu sibienii în ofensivă, iar Stoica și Fortes au ratat două ocazii mari. Fomba a avut prima ocazie pentru oaspeți, însă scorul a rămas 0-0. Finalul reprizei a adus golurile, din două execuții splendide. Jo Santos a marcat dintr-o lovitură liberă, iar apoi Cherzhez a egalat după ce a șutat de la marginea careului.  În repriza secundă, ambele echipe au avut câte o ocazie, însă scorul a rămas 1-1. Au urmat 2 eliminări, Fomba de la Chindia și Pires de la FC Hermannstadt, iar meciul a ajuns în prelungiri. Acolo niciuna din formații nu a putut înscrie golul decisiv și partida a ajuns la lovituri de departajare. La penaltiuri, Buzan și Addae au ratat, iar Chindia s-a impus 4-2 și s-a calificat în optimile Cupei României.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cu ce mașină merge primarul George Claudiu Predescu la Primărie. Atât își permite Ocna Sibiului

Primarul orașului Ocna Sibiului, George Claudiu Predescu, conduce un autoturism marca Dacia Duster. Autoturismul e fabricat în anul 2018...

Știri pe același subiect