Casa Fotbalului a găzduit cu puține minute în urmă tragerea la sorți din șaisprezecimile Cupei României. Reprezentantele județului Sibiu, FC Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș și-au aflat oponentele din competiție. FCH va întâlni deținătoarea Cupei României în exercițiu, FC Voluntari. Partida contra echipei lui Claudiu Niculescu se va disputa pe stadionul Municipal. Gaz Metan va juca în deplasare contra formației de ligă secundă, Metaloglobus București. În afară de cele două jocuri, următoarele echipe se vor înfrunta pentru un loc în optimile întrecerii:
FC Botoșani – CFR Cluj
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CSU Craiova
Concordia Chiajna – Astra Giurgiu
CSM Reșița – Viitorul Constanța
Sănătatea Cluj – FCSB
Aerostar Bacău – Dinamo București
FC Argeș – CSM Politehnica Iași
ASU Politehnica Timișoara – ACS Politehnica Timișoara
Dacia Unirea Brăila – Juventus București
Petrolul Ploiești – CS Mioveni
Academica Clinceni – Chindia Târgoviște
Unirea Slobozia – ASA Târgu Mureș
CS Afumați – UTA Arad
Universitatea Cluj – Știința Miroslava
Meciurile din șaisprezecimile competiției se vor desfășura în zilele de 24, 25 și 26 octombrie. Programul urmează a fi anunțat ulterior de FRF.




