Din păcate, nu putem da timpul înapoi. Sâmbătă are loc partida dintre Sepsi Sf. Gheorghe şi FC Hermannstadt, din cadrul etapei a 27-a a sezonului regular al Superligii. Dacă FC Hermannstadt nu ar fi pierdut cele 9 puncte luate de Federaţia Română de Fotbal la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, partida ar fi fost de departe capul de afiş al etapei, un adevărat derby pentru ultimul loc de play-off, adică era în joc locul 6.
Ar fi fost o încleştare de aproape totul sau nimic, cu 3 etape înainte de finalul sezonului regular. Totuşi, Sepsi ar fi pornit favorită, prin prisma clasamentului, dar şi a formei sportive, pentru că FCH nu a câştigat încă niciun meci în acest an în Superligă, însă sibienii au fost la un moment dat revelaţia campionatului. Oricum, un meci important pentru suporteri ambelor echipe, dar mai ales pentru sibieni. Hermannstadt ar fi putut deveni a doua echipă din judeţ care ar fi putut juca în play-off, după Gaz Metan Mediaş, antrenată în acel sezon de actualul selecţioner Edi Iordănescu. Ce să-i facem?
Dar s-o luăm cu începutul… În prezent, echipa sibiană are 26 de puncte în clasamentul Superligii, însă cumulat cu cele 9 puncte pierdute din cauze financiare şi administrative, ca urmare a faptului că clubul trece prin insolvenţă, ar fi avut, acum, înaintea meciului de la Sf. Gheorghe, 35 de puncte. La rândul său, Sepsi ocupă locul 6, adică ultimul ce duce în play-off, cu 38 de puncte, însă cele 3 puncte obţinute la masa verde din partida de acasă cu FC U Craiova 1948, deşi sunt trecute în clasament în dreptul covăsnenilor, acestea încă nu sunt sigure, deoarece echipa lui Mititelu aşteaptă decizia la recursul hotărârii FRF. Din cauza scandărilor rasiste ale suporterilor olteni, partida dintre Sepsi şi FCU 1948 a fost întreruptă de arbitrul partidei, iar echipele trimise la vestiare. Meciul nu s-a mai reluat, astfel că comisiile FRF au dat câştig de cauză lui Sepsi, cu 3-0 la masa verde. Cu toate acestea, până la anunţarea recursului de la FRF, Sepsi ar fi avut 38 de puncte. Decizia referitoare la recursul lui FCU 1948 va fi anunţată până la finalul sezonului regular, înainte de începerea play-off-ului, astfel că Sepsi ar fi rămas pe locul 6 înaintea jocului cu Hermannstadt. Trebuie menţionat că FCU 1948 Craiova se află pe locul 7, cu 33 puncte, iar orice pas greşit al lui Hermannsatdt în meciul de la Sf. Gheorghe, i-ar fi băgat şi pe olteni în lupta pentru play-off. Ce nebunie de meci ar fi fost la Sf. Gheorghe şi ce final de campionat ar fi fost lupta pentru play-off între noi, Sepsi şi FCU 1948!
Să ne trezim la realitate acum. De doi bani speranţă la play-off
Cum noi nu mai avem nicio şansă să ne mai recuperăm cele 9 puncte, restul e istorie şi frustrare… Visul play-off-ului a existat după victoriile cu Farul şi CFR Cluj, primele două clasate, dar, acum, de el s-a ales praful. Dar principalii vinovaţi suntem noi, Hermannstadt, exceptând suporterii sibieni. Ba din contră, FCH joacă cu sabia deasupra capului la Sf. Gheorghe, deoarece un nou eşec ne readuce pe locurile de baraj şi în lupta pentru evitarea retrogradării. Practic, miza pentru noi este la fel în meciul cu covăsnenii, indiferent câte puncte avem în clasament, deoarece avem nevoie de victorie pentru a fi mai liniştiţi pe final de sezon regular.
Înaintea întâlnirii, FCH ocupă locul 11, cu 26 puncte. Un calcul simplu spune acum că am obţinut în medie câte un punct pe etapă. Dar cine am fost şi ce am ajuns… Totuşi, salvarea directă de la retrogradare ar fi pentru FCH o performanţă notabilă, în condiţiile în care, să nu uităm, sunt o nouă promovată în Superligă. Totodată, este de apreciat faptul că şefii FCH au decis să plătească salarii şi bonusuri fotbaliştilor sibieni pentru cele 9 puncte pierdute. ”Nu mai există nicio șansă să recuperăm punctele. E greu să mai speri la play-off, deși jucătorii nu și-au pierdut încrederea. Cert este că sunt jucători care au anumite bonusuri, iar clubul, la finalul campionatului, va aduna cele 9 puncte pierdute și va plăti bonusurile, dacă va fi cazul. Asta e normalitatea. Ei au câștigat punctele pe teren. Chiar am discutat cu patronii și se va plăti fiecare bonus. E clar că jucătorii sunt frustrați… Punctele le-au câștigat pe teren, muncind, dăruindu-se la fiecare meci, dar asta este viața”, a declarat, în această săptămână, Dani Coman, preşedintele FCH, pentru AS.ro (Antena 1 Sport).
Această declaraţie vine să întărească afirmaţia că moralul fotbaliştilor sibieni nu a avut de suferit după depunctare şi că aceştia sunt motivaţi şi de club să obţină prima victorie din acest an, sâmbătă, la Sf. Gheorghe, cu Sepsi. Totodată, partida este un fapt inedit, în condiţiile în care se înfruntă team-urile cu cele mai noi stadioane din Ardeal şi din ţară.