Fotbaliştii de la Interstar, schimb de experienţă în Germania

Cele mai citite

Interstar 200025 de jucători şi 3 antrenori de la FC Interstar Sibiu au luat drumul Germaniei pentru a participa la un schimb de experienţă şi pregătire în Landshut. În perioada 20-29 iulie, juniorii republicani vor efectua 1-2 antrenamente zilnice şi vor evolua în două partide amicale contra unor formaţii „republicane” din Landshut. De asemenea, vor avea loc discuţii şi întrevederi între delegaţia sibiană condusă de antrenorul Dorin Zotincă şi cea germană, în care tematica de bază o va reprezenta organizarea fotbalului în cele două ţări. Zotincă şi colegii săi vor conduce antrenamente ale echipelor de juniori germane, în timp ce fotbaliştii Interstarului vor beneficia de câteva şedinţe de pregătire sub comanda antrenorilor nemţi.


Echipa locală şi Bayern Munchen vor juca un meci amical
În cele nouă zile în care vor sta în Germania, interstariştii vor putea asista la meciul dintre echipa locală de seniori şi Bayern Munchen, una din cele mai mari formaţii din istoria „sportului rege”. Acţiunea clubului din oraşul nostru pe teritoriu nemţesc este cofinanţată de către Primăria Sibiu şi Consiliul Local Sibiu, prin Agenda Sportivă 2016.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO – Scene incredibile la BAC: o elevă a adormit în timpul probei de Matematică. „Matematica nu se lipește de mine”

O elevă a adormit în timpul probei la Matematică a Bacalaureatului: „Doamna m-a trezit. Matematica nu se lipește de...

Știri pe același subiect