-3.7 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 14, 2026

FOTO FC Hermannstadt, greu de oprit: victorie cu 2-1 în fața Petrolului

Cele mai citite

FC Hermannstadt continuă seria de invincibilitate în Superliga, fiind singura echipă neînvinsă din actualul sezon și după partida de sâmbătă, cu Petrolul. Sibienii au dat lovitura în ultimul minut al prelungirilor prin Ionuț Stoica și au obținut astfel toate cele trei puncte.

Jucătorii pregătiți de Marius Măldărășanu au trecut în avantaj încă din minutul 10, atunci când Takayuki Seto a reușit, probabil, autogolul sezonului în Liga I. Acesta a trimis în propria poartă, la vinclu, fără nicio speranță pentru portarul Octavian Vâlceanu.

După doar câteva minute, sibienii au avut ocazia să înscrie din nou, dar Paraschiv a trimis puternic în transversală, după o acțiune a lui Alhassan. Ploieștenii au reușit să revină în meci și au egalat în minutul 29, prin Irobiso.

Repriza secundă nu a adus ocazii foarte mari, iar partida se îndrepta spre un egal. A venit ultimul minut al prelungirilor, iar Ionuț Stoica a reușit să marcheze în urma unui corner. Sibienii continuă astfel parcursul extraordinar, fiind singura echipă neînvinsă din Superliga.

Publicitate

În urma acestei victorii, FC Hermannstadt a acumulat 19 puncte și a urcat provizoriu pe locul 2.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Autoturism distrus într-un incendiu pe DN 1

UPDATE: "Pompierii sibieni au intervenit pe DN1 în localitatea Scoreiu pentru stingerea unui incendiu care se manifestă generalizat la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect