8.2 C
Sibiu
joi, aprilie 24, 2025

Gaz Metan negociază cu mai mulți antrenori

Cele mai citite

Gaz Metan Mediaș s-a despărțit oficial de antrenorul Leo Grozavu și secundul Ovidiu Chiribici.
Potrivit unui comunicat transmis de clubul medieșean, rezilierea contractelor celor doi tehnicieni s-a făcut de comun acord, la solicitările lui Grozavu și Chiribici.
În același timp, deși era dat ca sigur de surse oficiale din cadrul clubului, Cornel Țălnar mai așteaptă numirea la Gaz Metan Mediaș.
Reprezentanții clubului susțin că în acest moment se negociază cu mai mulți antrenori, fără a oferi însă niciun nume.
„Gaz Metan s-a despărţit oficial astăzi în jurul amiezii de antrenorul principal Leo Grozavu şi antrenorul secund Ovidiu Chiribici. La solicitarea acestora, contractele au fost reziliate de comun acord. Le mulţumim pentru activitatea desfăşurată la Mediaş şi le urăm succes pe mai departe. În momentul de faţă, conducerea clubului Gaz Metan se află în negocieri cu mai mulţi antrenori, iar unul dintre aceştia va prelua echipa”, se arată într-un comunicat al clubului Gaz Metan Mediaș.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Marius Șumudică și-a anunțat demisia de la Rapid în fața suporterilor care au venit la Sibiu

Marius Șumudică și-a anunțat demisia de la Rapid în fața suporterilor, după semifinala pierdută miercuri seara, 1-2 cu FC...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect