7.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Imensă bucurie în Sala Transilvania! CSU s-a calificat în semifinale

Cele mai citite

Adrian BratoiuBaschetbaliştii sibieni au făcut o partidă minunată în această seară! CSU Sibiu s-a calificat în semifinale după o victorie la 14 puncte, 82-68 (19-23; 23-14; 22-21; 18-10). Un succes mai uşor decât se aştepta şi cel mai optimist fan al „vulturilor”. La final, Dan Fleşeriu şi compania au sărbătorit accederea în faza următoarea cu peste 2000 de suporteri cântând şi arătându-şi ataşamentul faţă de echipa lor favorită încă o dată. A fost o imensă bucurie în Sala Transilvania, peste 20 de minute după finalul partidei s-a cântat neîntrerupt, iar jucătorii lui CSU au urcat între fani şi au făcut la fel. O seară în care sentimentul de unitate, familie şi identitate al întregii suflări galben-albastre a părut mai puternic ca oricând.


Jocul a fost echilibrat în prima repriză, după un prim sfert mai bun al mureşenilor, gazdele au revenit pe finalul celui de-al doilea sfert şi au intrat în avantaj la pauză, scor 42-37. Din acel moment, CSU nu a mai cedat nici un moment conducerea, iar în ultimele şapte minute ale disputei, oaspeţii au părut incapabili să revină în meci. La final s-a încheiat 82-68 pentru CSU. Formaţia noastră va juca în semifinale cu Steaua Bucureşti, după 3-2 la general cu mureşenii. Igor Mijajlovic a fost cel mai bun marcator al echipei sibiene. El a reuşit 23 de puncte, 3 intercepţii, 4 pase decisive şi 3 recuperări. Marcel Davis (17 pts.), Christopher Cooper (15 pts.), Bogdan Popescu (12 pts.), Kevin Hardy (10 pts.), Boris Lalovic (3 pts.) şi Radu Paliciuc (2 pts.) au fost ceilalţi baschetbalişti care au contribuit la calificarea sibienilor. De partea cealaltă, Goran Martinic nu a putut să-şi ducă şi în acest an formaţia în faza următoare, în ciuda unei partide grozave terminate cu 25 de puncte, 3 recuperări, 3 assisturi şi 3 intercepţii. Lazăr (11 pts.), Şanta (9 pts.), Kalve (9 pts.), Reed (7 pts.), Markovic (5 pts.) şi Dapa (2 pts.) au fost restul scorerilor de la BC Târgu Mureş.

  • Mulţumiri Adrian Brătoiu
spot_img
Ultimele știri

Ordin militar pentru un deputat: „Este vorba despre un ordin de mobilizare în caz de război”

Deputatul PNL Cristian Buican afirmă că a primit un ordin militar de mobilizare în caz de război și critică...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect