6.3 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Înfrângere pentru CSU în primul joc al finalei Ligii Naționale

Cele mai citite

Revenirea în finala Campionatului Național de Baschet Masculin, seniori, după 20 de ani nu a fost cum se așteptau fanii sibieni. CSU a pierdut jocul inaugural, 87-89 în fața campioanei României în exercițiu, CSM Oradea. Este al doilea succes al bihorenilor în Sala Transilvania, din acest sezon, precedenta victorie fiind reușită tot la această diferență. ”Vulturii” au jucat foarte bine în prima repriză. Ei au câștigat ambele sferturi, 22-18 și 21-17, intrând la cabine în avantaj, 43-35. Sfertul III, cel în care echipa lui Dan Fleșeriu a fost cea mai bună formație în ultimii doi ani, nu a fost deloc unul reușit pentru galben-albaștrii. Bihorenii au dominat total în ambele faze, gazdele au ratat continuu și au greșit la câteva faze, iar Oradea a pus 30 de puncte pe tabelă, cu 16 mai multe decât CSU. Astfel, s-a intrat în ultimele zece minute cu scorul de 57-65 în favoarea jucătorilor antrenați de Cristian Achim. În sfertul 4, oaspeții au menținut avansul de opt puncte până cu un minut înaintea finalului. Sfârșitul partidei a fost incredibil, Hardy, slam dunk, Tamulis, aruncare reușită de trei puncte cu 11 secunde rămase și Philmore, alte trei puncte de la distanță au adus CSU la un punct de Oradea, 87-88, cu patru secunde până la fluierul arbitrului. La ultima fază, Richards a transformat o liberă, iar Cooper nu a putut marca de la un coș la celălalt și s-a terminat 87-89, în favoarea bihorenilor. Aceștia conduc 1-0 la general. CSU a pierdut avantajul terenului propriu și este obligată să câștige jocul 2, de miercuri, pentru a mai spera la obținerea trofeului.

Publicitate
Ultimele știri

Astăzi vom afla cine sunt marii câștigători ai Competiției Destinația Anului. Gala de premiere are loc la Filarmonică

Competiția națională ajunge într-un moment-cheie, cu un nivel record de implicare publică și o Gală spectaculoasă ce urmează să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect