Sebastian Costeiu şi colegii săi întâlnesc ABC Athletic Constanţa, într-o partidă extrem de importantă la categoria sub 18 ani. Sibienii şi constănţenii se luptă pentru locul 2 în grupa a II-a a Turneului Semifinal, poziţie care le va oferi o şansă mai bună la Turneul Final pe ţară. Turneu unde ambele echipe vor fi prezente. Meciul va avea loc la ora 13,00, la Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca. Se aşteaptă o sală plină, jucătorii echipei mari vor ajunge la duel, şi alţi suporteri şi-au anunţat prezenţa. „Dacă o să terminăm pe locul 2, o să prindem locul 1, 3 şi locul 4 de la baraj, ceea ce este un avantaj. Aşa, avem o şansă mai mare să ne calificăm în primele 4. Am înţeles că o să avem şi o galerie numeroasă sâmbătă”, a declarat tehnicianul echipei, Alex Kovacs.
Probleme pentru cel mai bun jucător al echipei
Paul Bogdan este incert pentru acest duel. Nu se ştie dacă „şesarul” va putea evolua în jocul cu „marinarii”, ceea ce i-ar lăsa pe gazde fără cel mai bun baschetbalist din formaţie. Paul a impresionat în acest sezon prin aruncări de 3 puncte, acţiuni individuale excelente şi prin faptul că şi-a ajutat echipa când avea cea mai mare nevoie.