11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Liga 1: Gaz Metan joacă prima etapă în deplasare, la FC Botoșani

Cele mai citite

Fotbaliștii medieșeni întâlnesc duminică seară, în deplasare, prima formație din noul sezon al ligii 1. Este vorba despre FC Botoșani, într-un meci contând pentru prima etapă din campionat. Antrenorul Gazului Metan, Cristi Dulca a susținut joi după-amiază o conferință de presă la stadionul municipal din oraș, unde a vorbit despre prima partidă oficială a ligi 1.
„Un început de campionat, chiar dacă aparent echipele cu care jucăm în primele 4 etape fac parte din nou-promovate, plus prima etapă cu Botoșani care a terminat foarte bine campionatul trecut. Mental, cred că suntem pregătiți pentru acest joc. A fost bine că am jucat în Cupa Ligii ultima repetiție înainte de campionat, pentru că am corectat și încercăm să corectăm ce nu am făcut în meciul cu Pandurii. Sperăm la o evoluție bună, chiar dacă este o deplasare grea, o echiă care s-a schimbat complet, mă refer la stilul de joc, de când a venit Leo Grozavu. A imprimat alt stil de joc și este o formație cu jucători muncitori. Sper să facem un joc bun și să venim cu puncte”, a explicat Cristi Dulca.
De asemenea, Dulca a vorbit și despre jucătorul liber de contract, Jasmin Târtovac , care este posibil să rămână la clubul de pe Târnava Mare. Vitinho Medeiros va lipsi câteva luni de pe teren din cauza unei accidentări grave (tendon rupt). Enescu nu va juca în prima etapă din cauza eliminării în meciul din Cupa Ligii, Sergiu Muth va reveni, iar Ciprian Petre este incert.
Partida se va disputa duminică, 27 iulie 2014, de la ora 17:00, în direct pe Look Plus.

spot_img
Ultimele știri

Când viitorul nu mai arată ca în manuale: dilema adolescenților sibieni

Există o întrebare pe care fiecare generație și-a pus-o la 16-17 ani: „Ce mă fac când termin liceul?" Întrebarea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect