
Gaz Metan Mediaș nu a reușit să învingă formația Steaua București, pierzând cu 3-0, deși au jucat destul de bine. Potrivit Digi Sport, Keșeru a pus primul la încercare poarta lui Pleșca, încă din minutul 2, anunțând parcă iureșul de ocazii avute de campioană în prima repriză. Atacantul venit de la Bastia n-a mai greșit peste 11 minute, când a reluat din prima centrarea lui Adi Popa și a deschis scorul. Golul nu i-a trezit pe medieșeni, care, fără să aglomereze propria jumătate de teren, au oferit spații mari de atac steliștilor. Piovaccari și Keșeru au continuat să primească mingi utile în fața porții adverse, dar au irosit cu nonșalanță ocazii de a majora diferența.
Prima mare șansă de după gol a fost însă a lui Latovlevici, care a întârziat șutul, și-a închis unghiul și a trimis apoi peste transversală. Cinci minute mai târziu, în minutul 30, Piovaccari a scăpat și el singur cu Pleșca, dar portarul ardelenilor a închis bine unghiul și a respins oportun.
Abia în minutul 34 elevii lui Cristi Dulca au intrat în careul advers, când Bawab l-a driblat foarte ușor pe Szukala, dar, rămas singur cu Tătărușanu a șutat foarte slab, pe jos. A doua repriză a semănat cu prima, chiar dacă medieșenii au început ceva mai curajos și au urcat mai des în jumătatea adversă de teren. Golul de 2-0, marcat de Piovaccari în minutul 66, a cam pus însă punct disputei.
Golul lui Robert Vâlceanu, din prelungiri, a fost un fel de cadou pentru puștiul care la sfârșitul lunii va împlini 17 ani și care a debutat sâmbătă seara în Liga 1. Fără să se întrebuințeze prea tare, Steaua a luat toate punctele și pare de neoprit din drumul spre titlu, arătând o forță greu de contracarat. Campioana câștigă cu ușurință meciurile contra formațiilor considerate mici și e foarte probabil ca astfel să se facă diferență la final în lupta pentru titlu.
„Ne bucurăm că am reușit să câștigăm trei puncte importante. Am întâlnit o echipă bine organizată, dar noi nu i-am lăsat să joace și să-și creeze ocazii. Puteam marca mai multe goluri, am făcut un joc bun. Băieții sunt cu picioarele pe pământ, nu este nicio petrecere. Jucăm următorul meci la Năvodari, duminică, și avem timp să ne odihnim”, a spus Reghecampf.
„Ne-am propus altceva. Am acuzat primirea primului gol, o greșeală în lanț. Am încercat să jucăm în a doua repriză, am avut două ocazii bune. Când pierzi cu 3-0 nu mai poți să comentezi. Steaua a avut foarte multe ocazii. Noi ne pregătisem altă partitură. N-am avut agresivitate, atitudine, mulți jucători au greșit foarte mult, am fost de nerecunoscut în anumite momente. Steaua a jucat foarte bine”, a spus Dulca.
Debut în Liga 1, la 16 ani
Robert Vâlceanu, un „puști” care încă nu are 17 ani împliniți, a fost coptat la prima echipă de către antrenorul roș-albaștrilor, Laurențiu Reghecampf. Practic, Robert a sărbătorit intrarea în liga 1, marcând dintr-o lovitură liberă, în primul meci oficial. Acesta spune că tatăl său l-a sprijinit întotdeauna, iar golul i-l dedică antrenorului, pentru faptul că i-a acordat încredere.
„Mister mi-a dat încredere și așa am putut să joc fără niciun fel de problemă. Când am intrat pe teren am avut puține emoții, fiindcă nu am jucat niciodată cu atâția suporteri în tribune. Mi-a spus să execut eu lovitura liberă. A vrut Latovlevici să bată, dar a strigat Mister la el și mi-a dat mie mingea. Mai am mult de muncă, dar e o bucurie mare, atât pentru mine, cât și pentru părinții și apropiații mei. I-am dăruit tricoul tatălui meu. A fost printre cei care m-au susținut mereu. A fost alături de mine la fiecare meci. Golul i-l dedic lui Mister, că mi-a dat încredere și m-a băgat să joc. Fac fotbal de la 5 ani și jumătate la Steaua. Cu muncă și sacrificiu, poți ajunge oriunde”, a declarat Robert Vîlceanu la Digi Sport.




