Lucian Logigan s-a dovedit cel mai bun sportiv dintr-o listă de 150 de concurenţi, câştigând „Moon Time Bike”. Luci a parcurs şapte tururi a câte cinci kilometri fiecare pentru a se impune. Traseul a fost presărat cu urcuşuri şi coborâşuri foarte abrupte, pe poteci, iarbă sau scări. Competiţia de cross-country s-a desfăşurat, sâmbătă, în capitala României. Logigan nu a fost singurul „rutier” Ideal Geiger Cycling care s-a remarcat la Bucureşti, Attila Madaras şi Tudor Oprea având şi ei o evoluţie bună. Madaras a fost al doilea, ajungând la scurt timp după coechipierul său, iar Oprea a fost al patrulea, deşi a făcut pană aproape de jumătatea întrecerii. De remarcat este faptul că la eveniment au putut participa numai concurenţii cu experienţă şi valoare arătată de rezultatele din 2014. Astfel, doar cei clasaţi în primii 15% la prima evadare, sau în primii 30% la maratoanele montane.