Primul loc în play-out-ul Superligii se joacă, în această seară, la Galați, între echipa locală Oțelul – FC Hermannstadt, de la ora 20.45. Duelul primelor două clasate din play-out se anunță a fi unul foarte interesant, deoarece ambele echipe sunt în mare formă. FC Hermannstadt are nevoie de victorie pentru a reveni pe primul loc, deoarece gălățenii au cu un punct mai mult în clasament.
Un meci de urmărit va fi și cel dintre doi jucători exponențiali pentru echipelor lor, Frederic Maciel – 15 contribuții ofensive (6 goluri, 8 pase decisive, un penalty scos) vs. Ianis Stoica – 14 contribuții ofensive (11 goluri, 3 pase decisive).
Gruparea sibiană este echipa cu cele mai puține faulturi comise în play-out, doar 52, capitol la care moldovenii sunt ultimii – 113. 26 de jucători a utilizat Marius Măldărășanu pe durata sezonului curent, cei mai puțini (6 străini). Oțelarii s-au bazat pe 34 de fotbaliști, 17 dintre ei fiind autohtoni. Oțelul și FC Hermannstadt s-au mai întâlnit în principala competiție internă de cinci ori, fiecare și-a trecut în cont câte două victorii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Statistica derby-ului
Primul meci a avut loc pe 28 octombrie 2023, Oţelul – FC Hermannstadt 1-1. Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 2 martie 2024, FC Hermannstadt – Oţelul 4-1. Cea mai recentă dispută directă din Superliga României a avut loc pe 9 decembrie 2024, FC Hermannstadt – Oțelul 1-0, gol marcat de Dragoș Iancu. Oțelul a câștigat ultimele cinci meciuri jucate în SuperLigă (fără gol primit), fiind prima echipă din ediția curentă care a reușit o astfel de serie.
FC Hermannstadt – Gloria Buzău 0-2 a fost singura înfrângere suferită de sibieni în precedentele șapte etape, interval în care au mai înregistrat trei succese și trei rezultate de egalitate. 16 meciuri fără gol încasat au strâns gălățenii pe durata ediției în curs, cele mai multe dintre toate competitoarele, potrivit lpf.ro. 11 goluri a marcat FC Hermannstadt după minutul 75, dintre care șase în prelungirile reprizei secunde.