Gaz Metan a câştigat cu 1-0 prima partidă din noul sezon al Ligii I cu CS Mioveni graţie golului marcat din penalty de Chamed.
Deşi jucătorii lui Mihai Teja au început bine, oaspeţii au intrat în joc şi ar fi putut obţine un punct, mai ales după eliminarea lui Yuri, din ultimul sfert de oră al meciului. Medieşenii au reuşit să ţină de rezultat însă, spre mulţumirea tehnicianului lor. Mihai Teja a recunoscut că este fericit de rezultat, dar a făcut un apel către club să aducă jucători ofenisivi care să poată facă diferenţa, după ce Gazul a suferit mult pe finalul partidei cu argeşenii şi ar fi putut fi egalată.
Mihai Teja a remintit faptul că în pauza de vară au plecat mulţi dintre titularii din sezonul trecut şi a spus că aşteaptă în continuare noi transferuri pentru ca echipa să fie ferită de emoţiile campionatului trecut, când s-a luptat până în ultima etapă pentru evitarea retrogradării.
„Nouă ne-au plecat șase-șapte jucători, cei care au venit, au venit de câteva zile, mai este nevoie de timp, nu e ușor. Am jucat cu copii sub 21 de ani. E păcat că n-am reușit să înscriem mai mult, știam că va fi greu la 1-0. Am luat și cartonaș roșu, dar îi felicit pe jucători pentru efortul depus, nu e ușor la temperatura asta. Importante sunt punctele acum, încercăm să dăm mai mult, să integrăm jucătorii.
Vor mai veni jucători, vrem să avem o echipă bună, să nu mai avem emoții cu retrogradarea. Ne căutăm, încercăm să dăm mai mult, să integrăm şi jucătorii veniţi. Vor mai veni jucători pentru că vrem să facem o echipă mai bună, în care să nu mai avem grijile retrogradării de la an la an. Când ai numai 1-0, rămâi şi în 10 oameni, suferi, mai ales în repriza a doua am suferit. Eu îmi pun presiune pe mine pentru că vreau mai mult, îmi doresc mai mult, nu-i uşor, nu avem nici cel mai bun buget să aducem.
Nici CFR, nici FCSB nu găsesc atacanţi sau abia îi găsesc, platiţi cu sume foarte mari. Sau de la mijloc în sus, jucători cu calitate, creativitate, care să îţi facă puţin diferenţa, că altfel e foarte greu”, a spus Mihai Teja la finalul partidei câştigate cu CS Mioveni.