Sâmbătă dimineața. În timp ce o mare parte a orașului încă se trezește, un grup de 25 de copii, echipați cu ghiozdane, prosoape și o determinare de fier, se îmbarcă în microbuze. Alături de ei, părinți și un antrenor inimos. Destinația: Alba Iulia. Misiunea: un antrenament de înot de două ore, într-un bazin adecvat. O scenă ce surprinde perfect paradoxul sportului românesc și sacrificiul uriaș din spatele visului de a face performanță.
Aceasta este realitatea cruntă pentru înotul sibian. Într-un oraș de talie europeană, sportivii care visează să calce pe urmele lui David Popovici sunt forțați la un exod săptămânal. Motivul este unul dureros și vizibil pentru oricine trece prin Parcul Sub Arini: Bazinul Olimpia, odinioară mândria orașului, zace închis și abandonat de ani de zile, un monument al birocrației și al promisiunilor neonorate. Închis în urmă cu peste șapte ani pentru reabilitare, proiectul s-a împotmolit, lăsând generații întregi de copii fără principalul lor loc de pregătire.
În lipsa acestuia, cluburile, antrenorii și părinții au fost nevoiți să improvizeze. Soluțiile sunt puține și costisitoare. O parte din antrenamente se desfășoară, ocazional, în bazinul Academiei Trupelor de Uscat, unde costurile ajung “destul de mult” pe lună pentru un copil, o sumă considerabilă pentru multe familii. Alte opțiuni sunt bazinele mici, de la hoteluri sau baze de agrement locale, insuficiente însă pentru pregătirea unor viitori campioni.
Vecinii pot
Astfel, naveta devine singura soluție viabilă. Zeci de kilometri parcurși pentru câteva lungimi de bazin. Sâmbătă, grupul de 25 de copii de la unul dintre cluburile sibiene a ajuns la modernul Bazin Olimpic din Alba Iulia. Aici, pentru 20 de lei, fiecare copil beneficiază de două ore de antrenament în condiții excelente, o gură de oxigen și o mostră de normalitate. Contrastul este izbitor. Complexul din Alba Iulia, modern și bine întreținut, subliniază și mai acut starea de abandon a infrastructurii sportive din Sibiu.
Un efort susținut
Efortul este imens. Părinții devin șoferi, sponsorii și managerii logistici ai propriilor copii, sacrificând timp și resurse financiare considerabile. Antrenorii se luptă să mențină moralul sportivilor și să adapteze planuri de pregătire la condiții improprii. Iar copiii, cu o reziliență extraordinară, își acceptă soarta și transformă orele petrecute pe drum într-o parte a antrenamentului.
Poate cea mai elocventă sinteză a acestei situații absurde a venit dintr-un dialog neașteptat, purtat la marginea bazinului din Alba Iulia. Unul dintre micii înotători sibieni a fost întrebat de doamna de la întreținere:
- De ce veniți aici? Vă place la Alba sau nu aveți bazin la Sibiu?
- Nu avem, a venit răspunsul sincer și simplu al copilului.
- Replica femeii, tăioasă și plină de revoltă, a rezumat frustrarea tuturor: Să le fie rușine!
Aceste cuvinte, rostite de un om simplu, impresionat de efortul copiilor, atârnă mai greu decât orice discurs oficial. Ele sunt ecoul unei întregi comunități care se întreabă cum este posibil ca, într-o țară care celebrează campioni mondiali și olimpici la înot, alți copii cu același potențial să fie condamnați la o luptă umilitoare pentru dreptul fundamental de a se antrena. Pasiunea lor este infinită, însă resursele părinților și răbdarea tuturor sunt pe sfârșite.
