17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Postul TVR Sport începe emisia sâmbătă. În acest an va transmite Jocurile Olimpice de la Paris

Cele mai citite

Noul canal al Televiziunii Române, TVR Sport, va începe emisia sâmbătă, 30 martie 2024, la ora 7.

TVR SPORT este al 14-lea canal al Televiziunii Publice şi va fi principalul mijloc de promovare a valorilor sportive româneşti, a sportului în general şi a sportului ca mod de viaţă sănătos.

„Continuăm dezvoltarea Televiziunii Române cu produse mediatice relevante şi necesare publicului nostru.

La TVR SPORT vom încuraja competiţiile mai puţin cunoscute, vom readuce în atenţie pagini memorabile din istoria glorioasă a sportului românesc, păstrate în patrimoniul Arhivei de Aur a TVR, vom fi gazdă pentru marii noştri campioni, dar şi pentru tinerii dornici de performanţă”, a declarat Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR.

Publicitate

TVR SPORT va transmite Jocurile Olimpice de la Paris – cel mai grandios eveniment sportiv la nivel mondial, care se va desfăşura în perioada 26 iulie-11 august 2024, alături de alte canale ale TVR.

În preambulul competiţiei olimpice, TVR SPORT va difuza o serie de podcasturi şi emisiuni speciale, cu frânturi din poveştile unor campioni de legendă.
Gabriela Szabo, Marian Drăgulescu, Maricica Puică, Leon Rotman sunt doar câţiva dintre cei care vor destăinui telespectatorilor TVR SPORT amintiri despre performanţele lor.

Oferta TVR SPORT mai cuprinde campionate şi competiţii internaţionale de fotbal, volei, nataţie, polo, gimnastică, box, snooker, șah, tenis etc., momente din istoria strălucită a sportului românesc cu şi despre mari campioni, de la Nadia Comăneci la Sandra Izbașa, de la Ivan Patzaichin la Cătălin Chirilă sau de la Ilie Năstase la Simona Halep.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Cum îți afectează junk food-ul memoria în doar patru zile: studiu recent despre impactul dietei bogate în grăsimi asupra creierului

Consumul de alimente de tip junk food, precum cheeseburgerii și cartofii prăjiți, nu influențează doar silueta, ci poate avea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect