12.9 C
Sibiu
marți, aprilie 16, 2024

Președintele FC Hermannstadt s-a întâlnit cu primarul Sibiului. “Am convingerea că situația echipei se va îmbunătăți în viitorul apropiat”

Cele mai citite

Președintele FC Hermannstadt, Dani Coman, s-a întâlnit, joi, cu primarul Sibiului, Astrid Fodor, după ce șeful sibienilor a avut o declarație extrem de dură la finalul partidei cu FC Botoșani.

Coman a prezentat, luni seara, la finalul partidei cu moldovenii, situația financară gravă în care se află echipa, cu salarii neplătite. După intervenția respectivă, Dani Coman susține că primarul Sibiului i-a solicitat discuția desfășurată joi. Președintele sibienilor a spus la finalul discuției cu edilul orașului că este convins că în perioada următoare situația echipei se va îmbunătăți.

„Așa cum am informat publicul în cadrul unei emisiuni televizate, astăzi am avut o întâlnire informativă cu doamna Astrid Fodor, primarul Sibiului. Precizez că domnia sa a cerut această întrevedere, ca reacție a intervenției mele de la finalul meciului de luni cu F.C.Botoșani . Pe lângă acest caracter informativ/ profesional, pot spune că pe parcurs întâlnirea a dobândit o latură constructivă. Am avut ocazia să expun unele situații de bun augur pe care alte cluburi sportive din România le exercită, în condiții de bună practică și de transparență.

În toate cazurile expuse vorbim despre echipe care au reușit performanțe notabile în sportul românesc, asta fiindcă au avut asigurată liniștea financiară. Am apreciat faptul că toate argumentele expuse mi-au fost ascultate și luate la cunoștință pentru a fi analizate. Consider că am găsit înțelegere din partea doamnei primar Fodor și am convingerea că după această întâlnire situația A.F.C.Hermannstadt se va îmbunătăți în viitorul apropiat”, a precizat Dani Coman.

Președintele clubului sibian, Dani Coman, a lansat un apel la finalul partied de la începutul săptămânii cu FC Botoșani către autoritățile locale și către companiile din Sibiu, pentru a susține financiar echipa. Dani Coman a spus, luni seara, că jucătorii de la Hermannstadt nu și-au mai primit salariile din luna aprilie. Președintele sibienilor a mai adăugat că sunt jucători care au renunțat la sume de bani consistente pentru a evolua la FC Hermannstadt.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Copil de 3 ani accidentat de un autoturism

Un copil de 3 ani a fost rănit într-un accident produs luni seara pe strada Doamna Stanca, din Șelimbăr.Din...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect