10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Naționala României U18 se pregătește de Campionatul European!

Cele mai citite

Baschet 3x3Victor Bogdan, Alexandru Coconea, Radu Petrescu și Ștefan Bîrloveanu vor participa de vineri la ediția  2017 a Campionatului European de Basket 3×3. În zilele de 1, 2 și 3 septembrie, la Debrecen se ține competiția și reunește la start cele mai bune 12 formații de pe vechiul continent. Tricolorii se află în grupă cu Italia și Spania. ”Grupa este una din cele mai grele. Suntem foarte încrezători că vom ieși din grupă! Chiar putem câștiga ambele meciuri. Ne-am antrenat foarte bine în ultima perioadă și ne vedem în maxim de formă la momentul actual”, a declarat Victor Bogdan.
2-Bogdan VictorCăpitanul lui CSU, locul 2 în clasamentul european                                                                             
Concursul din Ungaria este important și pentru clasamentul european individual, loc unde sibianul se află pe locul 2 după cehul Daniel Kacer, iar coechipierul Radu Petrescu este pe poziția a patra. Ei trebuie să evolueze mai bine ca sportivii cehi pentru a urca în clasament sau a se apropia de primul loc. Pentru căpitanul lui CSU este prima vară în care nu a prea avut vacanță fiind 2 luni plecat pentru pregătire și competiții, iar acestea au avut un efect pozitiv asupra sa ca baschetbalist, conform spuselor sale. ”Anul acesta am tras toată vara. Baschetul 3 la 3 este un joc extrem de complex. Mi-am dezvoltat jocul fără minge destul de bine, am înțeles că este foarte important să-ți găsești spațiu liber foarte rapid și într-o secundă să poți trimite mingea spre coș. O apărare bună înainte ca adversarii să iasă cu mingea după ce au primit coș este importantă pentru că ei pierd secunde importante din cele 12 pe care le au la dispoziție. Simt că pot să dau mai mult…pot să joc 120% (rîde)”, a mai declarat baschetbalistul.
Aici puteți vedea clasamentul primilor 4:
Victor Bogdan

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect