Campionatul Mondial de Taekwon-do ITF a reprezentat un vis împlinit pentru Alin Lăzurcă, antrenorul lotului național de seniori, antrenorul și președintele celor de la Puma Club Sibiu. În urmă cu 10 ani, alături de Ciprian Banea și Adrian Bibu, el înființa clubul Puma. În perioada 9-16 octombrie 2017, Lăzurcă a dat trei campioni mondiali de la clubul său: Andreea Pavel, Oana Pavel și Marius Dancu. Andrea Pavel și Oana Pavel au cucerit aurul la luptă echipe junioare, iar Marius, aur la echipe spargeri juniori. Pe lângă aceste medalii, Marius Dancu a fost vicecampion la luptă +75 de kilograme, iar Vlad Văcariu, alt elev al său, a ocupat locul trei la tull echipe juniori. ”Când am devenit antrenor mi-am dorit să scot un campion mondial. Acum am 3. Din 6 sportivi avem 3 campioni mondiali, un vicecampion și un loc 3. Eu zic că este un rezultat foarte bun la zece ani de Puma. Este un vis împlinit pentru mine, sunt foarte mulțumit”, a declarat Alin Lăzurcă.
Evenimentul s-a desfășurat în capitala Irlandei, Dublin. Au participat cei mai buni sportivi din lume la taekwon-do itf. Ciprian Banea a fost arbitru în competiție. România a terminat pe locul al patrulea în clasamentul general pe națiuni. Sportivii tricolori au avut o prestație foarte bună. Ei au cucerit șapte medalii de aur, iar echipele țării noastre de juniori și junioare au fost numărul I în concurs. ”A fost o competiție foarte bine organizată și cu un nivel foarte ridicat la toate categoriile. Puterea României se datorează faptului că avem un lot foarte unit. Toată lumea ne-a felicitat pentru acest lucru”, a mai spus tehnicianul sibian.
Marius Dancu
Andreea și Oana Pavel
Vlad Văcariu














