8000 de bilete vor fi disponibile pentru meciul din Cupa României, dintre FC Hermannstadt și FCSB. Sibienii vor putea vedea la lucru echipa care a învins aseară pe Lazio Roma și care este în luptă pentru titlu în Liga I. Prețul biletelor la meci este de 30 de lei la peluze, 50 de lei la tribuna 1 și 70 de lei la tribuna 0. ”Vreau să precizez de la început că pentru noi obiectivul principal este promovarea în Liga I! Dar, dacă am ajuns până în acest punct în Cupa României, este o altă competiție pe care vrem să o onorăm și o să facem tot ce putem ca să obținem un rezultat favorabil. Este primul joc din nocturnă din istoria Sibiului. După cum știți, jucăm cu FCSB, o echipă care la momentul actual este angrenată în Europa League cât și în lupta pentru câștigarea campionatului. Accesul pe stadion va avea loc începând cu orele 16,00. Se va intra pe porțile mari, atât cele de la tribuna 0, cât și cele de la tribuna 1. Știți foarte bine, ca să organizăm acest meci la Sibiu a fost nevoie de un efort destul de mare financiar. Din această cauză am luat niște hotărâri pe care vreau să le explic acum. Vreau să anunț că la acest meci copiii nu au acces gratuit. Sunt destul de puține locuri pe stadion. Din acest motiv am încercat să optimizăm la maxim numărul de bilete și hotărârea noastră este aceea de a permite accesul doar în baza tichetului de intrare. Biletele vor fi securizate și vor avea imprimate pe spate harta stadionului. Rugămintea este ca, în momentul în care un iubitor de fotbal cumpără bilet și își alege locul, tichetele nu sunt cu locuri, dar sunt pe zone. Trebuie să știe că este obligatoriu să își respecte zona. Dacă își cumpără bilet la tribuna 0, nu poate intra decât pe la tribuna 0. Fiecare persoană va putea cumpăra maximum 4 bilete. Biletele se vor vinde în patru zile. Va fi un singur loc de vânzarea biletelor, în galeria Carrefour. Va fi un stand special amenajat unde va fi amplasat și magazinul de produse cu FC Hermannstadt. Practic, zilele de vânzare vor fi 20, 21, 22 și 23 februarie, între orele 12,00 și 21,00. Numărul total de bilete pe care îl vom scoate la vânzare va fi de 8.000. Le vom împărți egal la cele patru zile, astfel încât în fiecare zi vor fi comercializate câte 2.000 de bilete, din toate sectoarele. Prețurile acestor bilete vor fi 30 de lei la peluze, 50 de lei la tribuna întâi și 70 la tribuna zero”, a declarat Teodor Birț.
”Cred că avem o șansă mare să facem istorie pe data de 28 și să eliminăm FCSB”
FC Hermannstadt-FCSB se va disputa în 28 februarie cu începere de la ora 18,30. Învingătoarea se va califica în semifinalele întrecerii. Președintele sibian este optimist că echipa sa poate să producă încă o surpriză în cea de-a doua competiție a fotbalului românesc. ”Cred că avem o șansă mare să facem istorie pe data de 28 și să eliminăm FCSB! Avem șansa noastră, jucăm acasă, jucăm cu suporterii alături de noi. Eu am încredere în echipă, în staff și în toți cei care sunt implicați la club”, a mai spus președintele FCH.




