4 victorii pentru viitorul handbalului sibian

Cele mai citite

Al patrulea joc pentru HC Sibiu împotriva celor de la CSŞ Sighişoara a avut acelaşi deznodământ ca în precedentele trei, victorie pentru sibieni. Deşi în celălalt meci disputat la Sighişoara, roş-negrii învinsese la numai un gol diferenţă, miercuri nu au mai întâmpinat aceleaşi probleme şi au câştigat categoric, scor 40-29 (19-15).

HC Sibiu

 

Speranţe pentru viitor

Astfel, obiectivul propus de antrenorul Matei Damian la începutul campionatului pare a fi în grafic, deoarece s-a reuşit formarea unei echipe de jucători proveniţi din pepiniera proprie, iar încetul cu încetul aceştia urcă şi cresc în valoare. Ei încep a da speranţe că în sezonul următor vor putea fi capabili să atace promovarea în eşalonul superior, şi în viitor să reprezinte Sibiul tot cu un mai mare succes.

Cei mai buni marcatori de la oaspeţi au fost Barb Răzvan (7 goluri), Verza Bogdan (6 goluri), Robert Voica, Bogdan Răzvan şi Banea Liviu (5goluri). Deoarece, diferenţa de scor a fost liniştitoare, în mai multe momente a fost rulat tot lotul, iar cei care au prins mai puţin timp în acest an competiţional au avut şansa de a beneficia de mai multe minute pe teren.

Matei Damian (antrenor HC Sibiu) : „Am făcut un joc destul de bun dar am avut şi momente de relaxare, mai ales în faza de apărare, de unde au rezultat şi cele 29 de goluri primite de la o echipă fără foarte mare putere în ofensivă. Mai avem încă foarte multe de învăţat, tinereţea lotului nostru e un atu mare, prezintă foarte multe avantaje, dar sunt şi anumite aspecte unde lipsa de experienţă şi forţă, se face simţită atat în joc, cât şi la pregătire.”

                                                              

spot_img
Ultimele știri

Un număr de 11 transporturi agabaritice circulă duminică pe drumurile din România. Patru vor ajunge pe traseul Sibiu – Boița

Începând de duminică după-amiază, 11 transporturi agabaritice vor circula pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din județele Constanța,...

Știri pe același subiect