11.2 C
Sibiu
duminică, mai 19, 2024

Simona Halep: ”După Roland Garros și Wimbledon, am dreptul să visez din nou”

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Tenismena româncă a vorbit după calificarea în turul secund al turneului de la US Open. Fosta lideră mondială a declarat că nu s-a simțit că a jucat contra unei americance, fanii ei făcând o atmosferă extraordinară. „Este minunat că m-am întors la New York. A fost o atmosferă extraordinară, am avut mulți suporteri, nu am simțit că am jucat împotriva unei americance, iar fanii m-au ajutat să lupt până la capăt. Nicole a început să joace mai bine în setul al doilea, energia mea era în scădere, am fost dominată, dar mi-am recăpătat prospețimea mentală. Am reușit să o țin mai în spate, iar eu să urc mai mult în teren și așa am reușit să înving chiar dacă ea a jucat foarte bine. După succesul cu Nicole Gibbs (6-3, 3-6, 6-2), Simona speră la un rezultat bun și la US Open și visează chiar la al treilea turneu de Grand Slem câștigat. ”După Roland Garros și Wimbledon, am dreptul să visez din nou! Nu va fi ușor, așa e la Grand Slam, orice meci e dur, dar o voi lua pas cu pas. Mă bucur că a treia oară am reușit să trec de primul tur și sunt fericită”, a spus Halep la final.  

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs sâmbătă seara în România

Un cutremur cu magnitudinea 2,9 s-a produs sâmbătă seara în România, la ora 20:20, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.Seismul...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect