13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Spectacol total şi 7 goluri la Mediaş în ultima partidă a Gazului Metan pe teren propriu

Cele mai citite

La ultima partidă pe teren propriu, Gaz Metan a făcut spectacol, a marcat de 4 ori şi a reuşit prima victorie din play-out. Pentru jucătorii Gazului Metan a fost ultima partidă din istorie pe arena din Mediaş. A fost 4-3 pentru medieşeni în compania „colegei de suferinţă”, ambele formaţii fiind deja retrogradate şi aproape sigur desfiinţate.
Gaz Metan a deschis scorul în minutul 9 al partidei cu Academica Clinceni. Ramon Gașpar a reușit o acțiune de toată frumusețea în partea dreaptă a terenului, a centrat foarte bine în careul de 16 metri de unde Dragoș Iancu a trimis mingea în poartă. În minutul 23, alb-negrii și-au dublat avantajul. Ramon Gașpar a ajuns la o minge respinsă de apărarea Academicii și a trimis-o în poarta lui Andrei Ureche.
Peste două minute, la cealaltă poartă, mingea trimisă cu capul de Iulian Ștefan a lovit bara porții lui Simion Bumbar. La faza imediat următoare, Vlad Domșa a scăpat singur spre poartă, însă șutul său a fost în cele din urmă respins de portarul Academicii. Formația vizitatoare a redus din diferență în minutul 37, atunci când Robert Jerdea a profitat de o greșeală în defensiva Gazului și a trimis mingea în poartă. Peste alte două minute s-a făcut 2-2. Același Robert Jerdea a fost faultat în careul de 16 metri, iar centralul Cătălin Buși a indicat punctul cu var. A executat și transformat lovitura de pedeapsă Robert Ion.
Gaz Metan a început foarte bine și actul secund, iar în minutul 48 Vlad Domșa a fost faultat în careul de 16 metri. A executat și transformat lovitura de pedeapsă Raul Șteau. În minutul 71 Francisco Junior a șutat puternic din afara careului de 16 metri, dar mingea nu a prins cadrul porții adverse. Peste doar un minut la cealaltă poartă Davide Massaro a trimis o minge din alunecare din interiorul careului, balonul a fost atins de Cristian Avram și a intrat în poarta lui Simion Bumbar. În minutul 76, Paul Costea a fost aproape de un super gol. Acesta a reușit o fază foarte frumoasă în partea stângă a atacului formației sale și a șutat puțin peste poartă. Gaziștii au dat lovitura în minutul 87, după o fază fixă. Felix Mathaus a pus capul pentru 4-3 după o lovitură de colț bătută de pe partea stângă a terenului.
Pentru Gaz Metan urmează partida din deplasare cu Chindia Târgoviște.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Copaci transplantați de pe o stradă din Sibiu. Artera a intrat în lucrări de modernizare

Lucrările de modernizare a străzii Marburg din cartierul Tineretului au început, anunță municipalitatea sibiană.Acestea includ relocarea rețelelor de utilități,...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect