Octavian Popa Calotă şi compania încep noul sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Astăzi, cu începere de la ora 19:15, galben-albaştrii vor evolua pe terenul celor de la BC Timişoara. Joc care deschide ediţia 2015-2016 a campionatului românesc. Deşi, lotul lui CSU Sibiu continuă să sufere din cauza accidentărilor, antrenorul Dan Fleşeriu speră într-o victorie în Banat. Succes care ar mai şterge un pic din evoluţia foarte slabă a jucătorilor săi în returul cu Mureşul, din Cupa României. „Din păcate, noi avem aceleaşi probleme în privinţa accidentărilor, dar cu siguranţă vom face tot posibilul ca să avem parte de prima victorie. Cei care au fost accidentaţi vor fi folosiţi în funcţie de necesitate, în meciul acesta. Dacă voi putea, îi voi proteja să nu joace deloc, pentru a-i menaja în contextul viitoarelor meciuri”, a declarat tehnicianul lui CSU, Dan Fleşeriu. Meciul dintre BC Timişoara şi CSU Sibiu se va disputa în Sala Constantin Jude. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 3.