16.2 C
Sibiu
sâmbătă, iulie 13, 2024

Unstoppable, incluziune și mobilitate prin sport în Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Pentru al patrulea an consecutiv, Sibiul găzduiește evenimentul Unstoppable – sport și mobilitate fără bariere. Acest proiect unic reunește tineri nevăzători și tineri tipici din peste opt orașe ale României, promovând incluziunea și mobilitatea prin sport și activități recreative.

Unstoppable este strâns legat de Turul Ciclist al Sibiului – Cursa Sponsorilor, care a susținut inițiativa încă de la prima ediție. Pentru a îmbogăți experiența participanților, au fost organizate o serie de evenimente adiacente care să evidențieze specificul local. “Sibiul are multe de oferit, iar unul dintre domeniile în care se face remarcat este gastronomia. Pe de altă parte, din Sibiu e foarte simplu să ajungi în împrejurimi pe bicicletă, iar proiectul nostru combină toate aceste elemente cu scopul de a demonstra că nu există bariere acolo unde există dorință,” completează Andrei Rusu, organizator din partea Urban Bike Revolution.

Prima zi a proiectului este dedicată socializării, cu tururi de bicicletă în jurul Sibiului, combinate cu un picnic în natură cu produse locale și o sesiune de foraging. Seara, participanții vor avea parte de un eveniment special cu muzică și gustări preparate după rețete locale, activități ce pun în prim plan simțurile care ne unesc.

A doua zi este dedicată competiției, echipa Unstoppable fiind una dintre cele mai numeroase și motivate echipe la startul Cursei Sponsorilor din cadrul Turului Ciclist al Sibiului.

Prin intermediul proiectului „Unstoppable”, Asociația Urban Bike Revolution își propune să stimuleze schimbul de cunoștințe și să promoveze înțelegerea și respectul reciproc între tinerii nevăzători și cei tipici. Prin interacțiunea directă, se creează un mediu propice pentru învățare și dezvoltare personală, în care toți participanții sunt inspirați și încurajați să depășească barierele personale și să-și descopere adevăratul potențial.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Egal în primul meci al sezonului pentru FC Hermannstadt. Craiova a dominat total repriza secundă

FC Hermannstadt a terminat la egalitate prima partidă din noul sezon al Superligii, 0-0 cu Universitatea Craiova.Sibienii au avut...

Știri pe același subiect