13.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Victor Cornea, tenismenul ce-şi doreşte să ajungă în primii 10 din ATP

Cele mai citite

La cei 18 ani ai săi, Victor Cornea este unul dintre tinerii tenismeni talentaţi ai Sibiului. Cu un palmares care numără peste 70 de trofee, tânărul se pregăteşte să plece în America, pentru a-şi împlini visele legate de performanţă. Dragostea şi dedicarea pentru sport le-a moştenit: „Tatăl meu a fost sportiv de înaltă performanţă. El a practicat handbalul, un sport frumos de echipă. Eu am început cu tenisul de masă, unde am avut rezultate notabile. În timpul unui turneu de tenis de masă, m-a remarcat domnul profesor Ilie Giurgiu din Sibiu, iar el mi-a spus că vede în mine un mare campion, cu potenţial. Mi-a propus să mă apuc de tenis de câmp. Am acceptat provocarea. Mi-a plăcut foarte mult şi am continuat pe acest drum plin de satisfacţii”, povesteşte Victor. Raluca Buduşan. Odată ce orizonturile i s-au deschis, iar tenisul de câmp a început să-l capteze din ce în ce mai mult, rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, până în prezent s-au strâns peste 70 de trofee, fiecare în parte având o semnificaţie deosebită pentru Victor. „Am cştigat o serie de turnee în Statele Unite, am ieşit de trei ori campion naţional (de două ori cu echipa şi o dată la dublu), iar anul trecut am reuşit să cştig două turnee ITF de grad 3 şi la simplu şi la dublu, ceea ce pentru mine a fost o mare realizare. Până acum, 2011 pare a fi cel mai reuşit an din cariera mea”, spune Tudor. Tenismenul recunoaşte că din competiţiile internaţionale şi de la sportivii din alte ţări a avut foarte mult de învăţat. „Am reuşit să observ cum se antrenează, ce fac înainte de meciuri. Aceste competiţii au avut o influenţă pozitivă asupra mea. Mă întorc mult mai motivat acasă la pregătire, cu gândul să fiu mai bun în fiecare zi şi să îmi înving adversarii”. Tenisul de câmp este un sport frumos, plin de eleganţă, iar pentru a ajunge la performanţă trebuie multă putere de muncă şi susţinere pe toate planurile. „Performanţa presupune un program riguros, disciplină, mult efort şi sacrificii pe care, dacă nu eşti dispus să le faci, este foarte greu să reuşeşti. Tenisul a ajuns la un nivel înalt şi este nevoie de foarte multe resurse pentru a putea ajunge în top. Din păcate, resursele financiare sunt cea mai mare problemă. Fără un buget bine pus la punct este foarte greu să faci performanţă. Dacă este vorba despre atuurile mele, pot vorbi, în primul rând, despre un fizic cu o înălţime de 1,95 metri, contează şi faptul că sunt stângaci, iar devotamentul şi perseverenţa îmi sunt aşii din mânecă”. Următorul pas… America Dacă în tenis face performanţă, cu ajutorul pasiunilor se relaxează. Îi plac maşinile şi motocicletele, iar timpul liber şi-l petrece la volan sau pe motor. De asemenea, ascultă muzică sau joacă sporturi de echipă cu prietenii. În momentul de faţă este foarte aproape de a începe pregătirile pentru un nou pas din cariera sa. „Din toamnă voi începe intens cu pregătirea pentru Statele Unite. Din ianuarie voi pleca în Middle Tennessee cu tenisul şi cu facultatea pentru 4 ani”. De ce America? Pentru că România nu ştie să-şi preţuiască valorile. „La noi nu se pune suficient accentul pe sportul de performanţă şi nu ştim să ne promovăm valorile, să le ajutăm, să ajungă cât mai sus, pentru a ne reprezenta ţara în competiţii internationale. Este nevoie, în primul rând, de o altă mentalitate, cu precădere la persoanele implicate în fenomenul sportiv. La noi înclinaţia este spre profitul financiar, nu spre investiţii în sportivii cu potenţial. Nu există legea sponsorizării, aşa ca în alte ţări”. Victor pleacă în America cu o puternică ambiţie şi cu un vis pentru care va da tot ce are mai bun. Îşi doreşte să ajungă în top 100 ATP (Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis), iar dacă va reuşi, atunci nimic nu-l va opri să se numere printre primii 10 jucători ATP.

spot_img
Ultimele știri

Alertă în Europa: borcane cu mâncare pentru bebeluși contaminate cu otravă de șobolani. Ancheta vizează un posibil șantaj internațional

Autoritățile din Austria, Cehia și Slovacia desfășoară o anchetă de amploare după apariția unui caz grav de posibil șantaj...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect