10.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Victorie superbă pentru handbaliştii sibieni

Cele mai citite

Echipa Handbal Club Sibiu a obţinut cea mai importantă victorie la seniori din scurta sa istorie. Tinerii handbaliştii au triumfat în meciul tinereţii vs experienţei, învingând Voinţa Sebeş cu scorul de 31-27. Meciul din Sala Transilvania a fost unul foarte frumos şi cu o atmosferă plăcută, iar pe alocuri incendiară.

Partida a început cu oaspeţii la cârma jocului, conducând cu 4-1 şi 5-2. Apoi, gazdele au început să joace mai bine pe ambele faze, deşi în primele minute nu s-a văzut în scor, ajungându-se la 8-4 pentru cei din Sebeş. Din acest moment, jucătorii lui Matei Damian au fost foarte stăpâni pe situaţie şi au reuşit să îşi menţină prestaţia la aceeaşi valoare până la final. Apărarea s-a îmbunătăţit, atacul a devenit mai productiv, şi s-au apropiat la câte un gol diferenţă, 7-8, 9-10, numai ca pe finalul reprizei să primească trei în poarta proprie şi să încheie cu un 13-16 care putea fi oricând 16-16. 

Publicitate

Apărarea a fost strălucitoare

Repriza a doua a fost de o calitate a handbalului foarte bună. În teren s-a dus o luptă crâncenă şi pe care sibienii au câştigat-o decisiv. Determinarea a fost exemplară, au dublat şi închis culoarele extraordinar de bine împotriva atacului Voinţei, şi au avut un joc bun pe faza ofensivă. HC Sibiu a recuperat rapid dezavantajul egalând situaţia la 20, iar în minutul 42 au trecut pentru prima oară în avantaj, 21-20. Au început a se distanţa, iar cu zece 10 minute înainte de final aveau patru goluri avans. A urmat o scurtă clipă în care tinereţea şi lipsa de experienţă a handbaliştilor noştri a intrat în joc. Au făcut nişte greşeli inexplicabile şi foarte uşoare care le-au permis oaspeţilor să vină la numai un gol. Totuşi, ei au trecut rapid peste acestea, au marcat pentru 27-25 şi de aici s-au oprit numai la cifra 31. Duminică, 16 martie 2014 a fost ziua în care jucătorii, antrenorii şi clubul HC Sibiu a arătat pe parchet că dacă vor fi sprijiniţi în continuare şi se va avea răbdare la adresa lor, rezultatele vor veni şi vor urca tot mai bine în viitor. Ei au demonstrat că la Sibiu există muncă, talente şi valoare, lucruri pentru care trebuie ajutaţi şi în viitor să le scoată şi mai mult la iveală. Formaţia noastră nu doar că a învins cel mai mare coşmar al ei ca rezultate până acum, ci s-a impus în faţa trupei de pe locul trei al clasamentului şi cu şanse mari de promovare. Pentru merituoşii învingători urmează o deplasare la Piteşti, împotriva lui HC Argeş, locul patru din campionat. 

HC Sibiu : „Gabriel Şofronici, Bogdan Verza, Florin Ramba, Cosmin Demian, Andrei Iliuţ, Robert Micloş, Alexandru Tolciu, Dorin Neamţu, Robert Manea, Răzvan Barbu, Florin Răulea, Radu David, antrenori Matei Damian şi Nicolae Ştefan”.

 

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect