12.2 C
Sibiu
marți, aprilie 7, 2026

„Emoții din culori”, o expoziție de pictură la Biblioteca Astra

Cele mai citite

Ateliere de creație pentru Oameni Mari organizează, în perioada 18 iulie – 30 iulie, în Foaierul Bibliotecii Astra, o expoziție de pictură intitulată ,,Emoții din culori”. Vernisajul va fi organizat sâmbătă 19 iulie, de la ora 12:00.

Lucrările aparțin unui număr de 25 de pictori amatori, Cosminei Bârză, fondatoarea proiectului, și Gabrielei Cîmpean, care va fi prezentă  cu o minicolecție de inspirație tradițional romanească.

„Emoții din culori este povestea noastră a celor care dupa ceva vreme am pus pensula în mână, am început visul Cosminei – fondatoarea proiectului și am intrat în lumea ei. Vorba cântecului storie e piccerell – este un moment în viață când o poveste micuță devine importantă, așa cum și povestea noastră micuță, începută într-o zi de mai, acum mai bine de doi, a devenit importantă. Te așteptăm să descoperi povestea noastră scrisă cu cele mai frumoase culori, cu cele mai mari emoții și trăiri interioare”, au transmis organizatorii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

Victorie mare la Vâlcea pentru CSU

CSU Sibiu a continuat evoluția bună din finalul partidei cu liderul CSM Oradea și în deplasarea de la Vâlcea....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect