Odată cu venirea primăverii, luna martie anunță cea mai importantă sărbătoare a Bisericii Ortodoxe Române, Învierea Domnului. Că nu degeaba se spune: „Nu se poate fără martie în post”.
Duminica lăsatului sec de carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți) a fost, anul acesta, în data de 10 martie. Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din Rai), din 17 martie, care marchează ultima zi când creștinii ortodocși pot mânca de dulce (respectiv, cu lapte, ouă, pește), preîntâmpină Postul cel Mare. În satele din jurul Sibiului sunt diferite tradiții practicate în această zi. Una dintre ele este Hodăițatul.
Întâlnim această datină în mai multe sate din județ, cum ar fi Țapu, Șoroștin și altele. Astăzi, ne oprim la Șoroștin, despre care Nicolae Văcar – fost militar și, actualmente, un student de 67 de ani, în anul III, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Studiul patrimoniului și managementul bunurilor culturale – ne-a vorbit, prin prisma studiului realizat acolo, privind datina Hodăițatului (studiu publicat în Revista de Antropologie Culturală 2023).
O datină din Șoroștin
Această tradiție, „Hodăițatul”, după cum o spune și dumnealui în studiu, a observat-o atunci când mergea la bunicii materni, din satul Şoroştin: „În una dintre vacanţe, am fost la Hodăițat. Ce pot spune este că am rămas impresionat de spectacolul dinaintea începerii Postului Mare, în care feciorii din sat învârteau, deasupra capului, şomoioagele în flăcări – realizate din cârpe înmuiate în motorină sau păcură, bine legate cu sârmă, la capătul unui băț sau a unei sârme mai groase –, strigând fel de fel de lucruri hazlii. Alţi feciori, din alt loc, le răspundeau tot în acelaşi fel”, ne relatează Nicolae Văcar.
De la lemne la cauciucuri
De-a lungul cercetărilor sale, fostul militar a stat de vorbă cu oameni de-ai locului. Sătenii mai în vârstă i-au explicat cum se practica, în mod tradițional, „Hodăițatul”: „Pregătirea pentru această datină începea cu două săptămâni înainte de Lăsatul secului pentru Postul Paștelui, copiii mai mici, care erau de prin clasa a IV-a până într-a a VII-a, mergeau să adune lemne din pădurea Cracii. Cei de a VIII-a erau deja șefi, coordonându-i pe cei mici. Erau mai multe grupe de tineri, iar fiecare grup avea dealul lui. După câţiva ani, tinerii s-au orientat și au început să folosească, în loc de lemne, cauciucuri uzate, căci acestea ardeau mai tare și făceau un foc mai mare.
În seara dinaintea Duminicii lăsatului secului pentru Postul Mare, tinerii se adunau, fiecare aducea cartofi pentru a fi puși în jar, după ce se mai potolea focul, ca să nu-i scoată tăciune. Pe urmă, începeau strigăturile/dialogurile dintre grupurile de tineri, în timp ce învârteau, deasupra capului, cauciucurile sau șomoioagele în flăcări. Aceste strigături erau unele de satirizare a unor persoane din sat. Astfel, se spunea că acelora le vor fi iertate toate păcatele”, ne spune studentul.
În prezent, în Șoroștin, tinerii locului încă se mai adună la „Hodăițat” (în funcție și de vremea de afară). Prin practicarea și transmiterea obiceiurilor, patrimoniul cultural imaterial (adică moștenirea noastră intangibilă) rămâne viu în satele din județul Sibiu, dovadă fiind și acest obicei.
