Prejudecățile nu sunt judecăți. Judecățile cer efort intelectual și verificări obiective. Prejudecățile nu cer nimic. De aceea prejudecățile sunt mai „accesibile”, nu au structură complicată, și sunt asumate cu ușurință.
Paradoxul este că prejudecățile creează mai multă convingere decât judecățile de valoare. De aceea, susținătorii lor sunt mult mai agresivi. Prejudecățile mai pot fi asemănate cu buruienile, se înrădăcinează rapid, se elimină greu și n-aduc roade.
Lumea în care a venit Hristos, era plină de prejudecăți. Cu acestea a luptat Hristos și tocmai de la ele i-a venit osânda.
Poate că cea mai perfidă osândă adusă Mântuitorului o auzim în Evanghelia de astăzi: „Cu domnul diavolilor scoate pe diavoli”. Adică tocmai Cel Care a fost fără de păcat, a fost acuzat că este slujitor al păcatului. Ceva mai meschin nu se putea!
Acuza venea din partea fariseilor, ajunși sclavi prejudecăților și formalismelor. Spunea Pr. Arsenie: „Iisus nu putea suferi încremenirea religiei în formalism, obiectivare și socializare. Aceasta era o decădere în Israel, permanent combătută de Iisus, căderea în literă, care ucide și confiscă duhul. Or, El aducea duhul care dă viață și face liber” (Cuvinte vii, p. 176).
Din acest motiv, prin vindecarea a doi orbi și a unui mut, în realitate Hristos a vrut mai mult decât atât: a vrut să vindece oamenii de orbirea celor care pot să vadă, dar nu deslușesc nimic, de muțenia celor care pot să vorbească, dar nu știu ce spun.
Lumea de azi, ca și cea de atunci, este plină de prejudecăți, de osânditori, de orbi, muți și surzi, care văd, vorbesc și aud. Fac zgomot mult, dar fără niciun folos.
De aceștia trebuie să ne îndepărtăm. Da. Dar cum să-i depistăm? Ascultând de sfatul lui Iisus, Care zice: „După roadele lor îi veți cunoaște”! (Matei 7, 16). Pentru aceasta, să mai avem nițică răbdare.
