Muzeul Național Brukenthal, prin Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, invită publicul în perioada 22 mai – 12 iulie 2026 la expoziția de fotografie „Safari în Kenya”, o incursiune vizuală în unele dintre cele mai spectaculoase ecosisteme protejate ale Africii.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 22 mai 2026, ora 16:00, la Sala Multimedia, Strada Cetății nr. 1, Sibiu.
O călătorie fotografică în inima savanei africane
Deși termenul „safari” în limba swahili înseamnă simplu „călătorie”, expoziția propune o experiență mult mai profundă: o explorare vizuală a naturii sălbatice din Kenya și o reflecție asupra nevoii de conservare a biodiversității globale.
Imaginile expuse au fost realizate în timpul unor expediții fotografice în Kenya și surprind fauna și peisajele din unele dintre cele mai importante arii protejate ale țării:
- Parcul Național Amboseli
- Rezervația Națională Maasai Mara
- Parcul Național Lake Nakuru
- Parcul Național Meru
- Rezervația Națională Samburu
- Parcurile Naționale Tsavo East și Tsavo West
Fotografie de natură și mesaj de conservare
Expoziția este curatoriată de fotograful Dan Dinu și reunește lucrările a șase fotografi de natură, membri ai Asociației Fotografilor de Natură din România – Forona: Costel Agache, Gabi Rusu, Florentina Tîlvîc, Mircea Sasu, Remus Munteanu și Roxana Badea.
Prin selecția de imagini, autorii nu urmăresc doar valoarea estetică, ci și transmiterea unui mesaj de conștientizare privind fragilitatea ecosistemelor sălbatice și necesitatea protejării acestora pentru generațiile viitoare.
Expoziție prezentată anterior la Lynx Festival
„Safari în Kenya” a fost prezentată pentru prima dată publicului în cadrul celei de-a treia ediții a Lynx Festival, eveniment internațional dedicat fotografiei și filmului documentar de natură, desfășurat anual la Brașov, la începutul verii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




