1.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

Sibienii, invitați la evenimente culturale de iarnă, la catedrala luterană Sfânta Maria

Cele mai citite

Parohia Evanghelică C.A. Sibiu îşi propune să ofere publicului posibilitatea de a se bucura de evenimente culturale excepționale în perioada sărbătorilor de iarnă. Sibienii sunt invitați să audieze “Requiem” de Gabriel Faure.

În data de 20 noiembrie 2022, începând cu ora 18:00, publicul a fost invitat să audieze “Requiem” de Gabriel Faure, lucrare prezentată într-o versiune camerală bazată pe primele sale versiuni.

În data de 18 decembrie 2022, începând cu ora 18:00, va avea loc cel de-al doilea eveniment al proiectului muzical, respectiv tradiționalul concert de Crăciun al Corului Bach, acompaniat de o orchestră de cameră din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Lucrarea “Messiah” de G.F. Händel este structurată în trei părţi, în prima parte fiind redate profeţiile privind naşterea lui Isus, în timp ce a doua preamăreşte sacrificiul său pentru omenire, iar a treia anunţă triumful Învierii.

Ca urmare a tematicii celor trei părţi ale oratoriului, în perioada postului Crăciunului va fi prezentată prima parte a lucrării. Ansamblul va fi completat de solistele Melinda Samson si Elisa Gunesch, Nicolae Simonov – tenor si Dan-Cristian Hodrea – bariton.â

Despre bilete

Biletul de intrare este 20 lei si poate fi achizitionat din chioscul aflat in Ferula Catedralei Luterane din Piata Huet. Copii sub 6 ani au gratuitate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sibian aflat pe trotinetă, lovit de o autoutilitară

Un bărbat aflat pe o trotinetă a fost rănit, vineri dimineața, în urma unui impact cu o autoutilitară, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect