0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

S-a lansat „România Atractivă”, cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Sibiul e inclus cu 12 obiective

Cele mai citite

Turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră cu ajutorul celei mai complexe platforme multimedia de promovare a turismului cultural, România Atractivă. Începând din 15 mai, programul include 12 rute turistice tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat care sunt prezentate în platforma multimedia dedicată și care, până în 2026, vor fi semnalizate și prin infrastructură rutieră specifică. Programul este coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Castele, cetăți sau conace, sate cu arhitectură tradițională, biserici fortificate sau de lemn, mănăstiri incluse în patrimoniul UNESCO, limesul (frontieră – n.n.) dunărean şi cel al provinciei Dacia care fac parte din cea mai complexă şi mai lungă porţiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale, alături de peisajul cultural din Delta Dunării sau gastronomie locală – sunt doar o parte din tematicile pe care au fost dezvoltate primele itinerarii de turism cultural ale României.

Biserica fortificattă din Biertan

Județul Sibiu, la intersecția a cinci rute cultural-turistice și cu 12 obiective incluse în program

12 obiective din județul Sibiu sunt integrate în planul de promovare națională și internațională al programului România Atractivă pentru aportul deosebit adus patrimoniului cultural. Astfel, Sibiu este unul dintre județele cu cele mai multe obiective de patrimoniu incluse în program. Ele fac parte din cinci rute: Ruta satelor cu arhitectură tradițională (cu cinci reprezentative), Ruta bisericilor fortificate (cu trei astfel de monumente), Ruta castelelor (cu două obiective), Ruta Sfântului Ladislau și Traseul gastronomiei tradiționale românești (cu câte un element reprezentativ).

Printre obiectivele turistice și culturale se numără Situl rural Biertan și cel din Valea Viilor, Biserica Reformată Fortificată din Ocna Sibiului, casele cu arhitectură tradițională din Hoghilag, gospodăriile tradiționale din localitatea Râu Sadului și Traseul gastronomiei tradiționale românești din județul Sibiu. Astfel, importanța istorică și culturală uriașă a tuturor celor 12 repere, precum și aportul rețetelor locale la bucătăria tradițională din țara noastră au determinat propunerea de către autoritățile locale și asociațiile de profil a obiectivelor respective pentru a fi incluse în rutele de turism cultural național, făcând din Sibiu unul dintre județele cu un mare număr de atracții turistice în cadrul celui mai nou program de turism cultural din Europa.

Râu Sadului

„România câștigă odată cu aducerea la lumină a comorilor locale existente în patrimoniul cultural. În egală măsură, câștigă și comunitățile locale în cadrul cărora acestea sunt prezente, care de acum își pot regândi strategia de dezvoltare economică, odată cu creșterea interesului din partea turiștilor și posibilitatea localnicilor de a iniția noi activități sau de a își pune în valoare produsele și serviciile existente”, declară Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, coordonator al programului România Atractivă din fonduri PNRR.

În premieră, bibliotecă digitală

La un click distanță, bibliotecă digitală, sprijin în călătorii Prin platforma multimedia România Atractivă, informația ajunge online la utilizator prin website (www.romania-atractiva.ro) și aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android (poți descărca de aici https://romaniaatractiva.app.link/download).

Pentru program a fost dezvoltată în premieră o bibliotecă digitală, disponibilă în mai multe limbi de circulație internațională, în care este prezentată istoria detaliată a fiecărui obiectiv cultural. Unică prin tipologia cuprinzătoare de conținut video, foto, tur virtual, animații 3D, ghid audio, texte, recenzii utilizatori, platforma are rolul de a furniza informații despre tematicile rutelor existente și obiectivele incluse în aceste rute și, astfel, de a aduce viitorul turist cât mai aproape de experiențele pe care le poate descoperi offline, de a-l ajuta pe acesta în alegerea destinațiilor de călătorie.

Biertan

Aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android

Aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android face mai simplu accesul la acest conținut. Utilizarea se poate realiza în mod anonim sau cu cont de utilizator care permite personalizarea conținutului după preferințe și postarea de recenzii la obiective. Prin sistemul de geolocalizare, utilizatorului i se afișează inclusiv obiectivele din proximitate. Aplicația mobilă se poate folosi în mod offline. Conținutul salvat se poate afișa și atunci când telefonul nu are semnal.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect