Turiștii străini descoperă Sibiul prea târziu: două nopți, o zi la Bâlea și câteva ore în centrul istoric

Cele mai citite

De unde vin turiștii străini care își organizează singuri călătoria, cât timp rămân la Sibiu și ce caută în această zonă? Sibiu 100% a discutat cu mai mulți vizitatori străini, individuali sau sosiți în grupuri mici, și a urmărit traseele parcurse de aceștia prin județ și prin Transilvania. Experiențele lor, puse alături de datele oficiale și de ofertele platformelor internaționale, conturează același profil: Sibiul este apreciat, dar rămâne mai ales o oprire de una sau două nopți într-un circuit mult mai amplu.

Turistul străin care ajunge la Sibiu nu vine, de cele mai multe ori, numai pentru oraș. Sibiul este una dintre etapele unei călătorii care începe la București, Brașov sau Cluj și continuă spre Transfăgărășan, Alba Iulia, Castelul Corvinilor ori înapoi spre Aeroportul Otopeni.

În această ecuație, orașul îndeplinește trei roluri: destinație de city-break, bază pentru excursii de o zi și punct de legătură între sudul țării și Transilvania.

Problema este că statisticile oficiale nu ne spun exact câți turiști vin pe cont propriu, prin ce mijloace de transport ajung, ce trasee urmează și cât cheltuiesc. Datele despre cazare îi amestecă pe turiștii străini cu cei români, pe cei veniți în vacanță cu oamenii aflați în delegație și pe călătorii independenți cu membrii grupurilor organizate.

Sibiu 100% a încercat să recompună acest tablou din patru surse: discuțiile directe cu turiștii, traseele și fotografiile transmise de aceștia, datele oficiale ale municipiului și produsele turistice promovate pe platforme precum GetYourGuide, Viator, Tripadvisor și WeRoad.

De la Muzeul ASTRA și Sibiel până la Bâlea Lac

În această vară, Sibiu 100% a interacționat cu turiști care au ajuns în centrul istoric, la Muzeul ASTRA, la Căsuța MGS și la Bâlea Lac. Printre ei s-au aflat atât persoane care și-au construit singure programul, cât și participanți la circuitele internaționale de tip WeRoad.

Redacția a rămas în legătură cu o parte dintre acești vizitatori și a primit fotografii și informații despre locurile văzute, traseele urmate și timpul petrecut în fiecare destinație.

Imaginile îi surprind în locuri foarte diferite: printre gospodăriile tradiționale de la Muzeul ASTRA, în fața colecției de icoane pe sticlă din Sibiel, la Căsuța MGS sau în peisajul alpin de la Bâlea Lac. Sunt experiențe pe care statisticile despre sosiri și înnoptări nu le pot surprinde.

Discuțiile nu reprezintă un studiu realizat pe un eșantion statistic. Ele oferă însă o imagine directă asupra modului în care vizitatorul străin descoperă Sibiul și împrejurimile sale.

Pentru acesta, „Sibiu” nu înseamnă numai Piața Mare și Podul Minciunilor. Înseamnă și Muzeul ASTRA, Mărginimea Sibiului, muzeul din Sibiel, satele săsești, Transfăgărășanul și Munții Făgăraș.

Mulți află prea târziu câte locuri pot vizita

Din interacțiunile cu turiștii se conturează câteva tipare.

O parte află despre Sibiu de pe platformele de rezervări, din ghiduri internaționale și din rețelele sociale. Alții includ orașul într-un circuit deja construit, după ce au văzut programul unui operator precum WeRoad. Cei care călătoresc cu mașina personală sau închiriată au o libertate mai mare. Pot ajunge în aceeași zi la Sibiel, la Bâlea sau în satele din jurul Sibiului. Cei care depind de transportul public ori de excursii organizate își reduc, de regulă, programul la centrul orașului și la obiectivele pentru care găsesc un transfer.

Experiențele turiștilor arată și o contradicție: ei descoperă că zona Sibiului are mult mai multe de oferit decât se așteptau, dar nu mai au timp să-și modifice călătoria.

Cazările și transportul au fost deja rezervate, următoarea etapă este fixată, iar biletul de avion pentru întoarcere nu poate fi schimbat. Sibiul rămâne prins între Brașov, Sighișoara, Salina Turda, Transfăgărășan și revenirea la București.

Chiar și atunci când turiștii sunt cazați două nopți în oraș, o bună parte a timpului este petrecută în afara municipiului.

Germanii, cei mai numeroși vizitatori străini ai centrului de informare

În 2025, Centrul de Informare Turistică al Municipiului Sibiu a înregistrat 13.913 vizitatori din 57 de țări. Dintre aceștia, 88% au fost străini, potrivit datelor incluse în proiectul strategiei turistice a municipiului.

Germania domină clasamentul, cu 31% din totalul persoanelor care au trecut pragul centrului. Urmează Spania, cu 14%, România, cu 12%, Franța și Marea Britanie, fiecare cu 7%, și Italia, cu 6%. La centrul de informare au mai ajuns vizitatori din Statele Unite, Țările de Jos, Polonia, Belgia, Austria, Ungaria, Israel, Elveția, Australia, Canada, Serbia, Japonia, Cehia și China. Aceste procente nu pot fi extinse automat asupra tuturor turiștilor din Sibiu. Cei care intră într-un centru de informare reprezintă o categorie aparte: sunt, în general, vizitatori aflați pentru prima dată în oraș, care călătoresc independent și au nevoie de hărți, recomandări sau informații despre transport.

Tocmai de aceea, datele sunt relevante pentru profilul turistului pe cont propriu.

Scăderea cu 58% a numărului de persoane care au apelat la centrul de informare față de 2019 nu înseamnă neapărat o reducere similară a numărului de turiști. Tot mai mulți călători își rezervă cazarea, transportul, tururile și biletele direct pe telefon și nu mai au nevoie de un centru fizic de informare.

Peste 80% dintre clienții drumețiilor sunt străini

Informațiile obținute de Sibiu 100% de la operatori locali care își promovează prin GetYourGuide drumețiile și excursiile din zona Sibiului confirmă importanța pieței externe. În cazul ofertelor analizate, peste 80% dintre clienți sunt turiști străini. Mai mult de jumătate dintre aceștia provin din Germania. Procentele nu sunt statistici generale publicate de GetYourGuide, ci rezultă din rezervările și interacțiunile directe ale operatorilor consultați de redacție. Ele nu pot fi extinse asupra tuturor activităților comercializate prin platformă, dar arată foarte clar cine cumpără drumeții și excursii montane în zona Sibiului.

Prezența numeroasă a germanilor poate fi explicată, în primul rând, prin legăturile aeriene dintre Sibiu și mai multe orașe din Germania, chiar dacă numărul unor curse și conexiuni a scăzut în ultima perioadă. La acestea se adaugă legăturile istorice ale Sibiului cu spațiul german, folosirea numelui Hermannstadt și o promovare mai consistentă a orașului în presa, ghidurile și mediul turistic din Germania. Pentru turistul german, Sibiul este mai ușor de identificat pe harta României decât pentru vizitatorii din multe alte țări. Patrimoniul săsesc, centrul istoric și apropierea de Munții Făgăraș formează împreună o poveste turistică ușor de promovat.

Acești turiști nu caută numai obiective urbane. O parte importantă este interesată de Cascada Bâlea, Lacul Bâlea, Transfăgărășan și traseele din Munții Făgăraș. Alții combină o zi de mers pe munte cu Muzeul ASTRA, Mărginimea Sibiului sau satele săsești.

Cât rămân turiștii la Sibiu

Datele oficiale arată principala vulnerabilitate a destinației.

În 2024, durata medie a șederii în municipiul Sibiu a fost de aproximativ 1,48 nopți, mai redusă decât în 2019, când ajungea la aproximativ 1,61 nopți. În același an au fost înregistrate aproape 412.000 de sosiri în structurile de cazare din municipiu. Durata medie îi include pe toți cei cazați și nu ne spune separat cât rămâne un turist străin care călătorește individual. Cifra confirmă însă că, pentru o parte importantă dintre vizitatori, Sibiul este o oprire scurtă.

Pe GetYourGuide, durata recomandată pentru o vizită la Sibiu este de două-trei zile. Diferența față de statistica oficială poate fi explicată simplu: turistul poate petrece două zile în zonă, dar să plătească numai una sau două nopți de cazare.

Se conturează două profiluri principale.

Primul este turistul care ajunge după-amiaza sau seara, vizitează centrul istoric în dimineața următoare și pleacă mai departe. Acesta petrece la Sibiu o singură noapte.

Al doilea rămâne două nopți. Are la dispoziție o zi întreagă, pe care o folosește fie pentru oraș și Muzeul ASTRA, fie pentru o excursie pe Transfăgărășan, la Alba Iulia, Castelul Corvinilor, Sibiel sau în satele din jur.

Ce poate cumpăra turistul străin de pe internet

O privire asupra ofertelor de pe GetYourGuide, Viator și Tripadvisor arată ce produse îi sunt propuse unui vizitator înainte de a ajunge la Sibiu. În oraș sunt promovate tururi pietonale de o oră și jumătate sau două ore, tururi private, experiențe gastronomice, jocuri de explorare cu telefonul și ghiduri audio. Printre obiectivele care apar constant se numără Piața Mare, Piața Mică, Podul Minciunilor, Turnul Sfatului, Catedrala Evanghelică și Muzeul Național Brukenthal.

Turul pietonal zilnic al centrului este una dintre experiențele locale cu cele mai multe evaluări pe GetYourGuide. Prețul pornește de la aproximativ 15-20 de euro, în funcție de sezon și platformă.

Mai sunt promovate tururi gastronomice, excursii cu bicicleta, ateliere culinare și programe dedicate culturii săsești. Totuși, oferta cea mai bogată nu se află în interiorul Sibiului, ci în jurul său.

Principalele excursii promovate de platformele internaționale sunt:

  • Transfăgărășanul, Lacul Bâlea și Cascada Bâlea;
  • Castelul Corvinilor și Alba Iulia;
  • Sighișoara, Biertan și Viscri;
  • Castelul Bran și Brașov;
  • Mărginimea Sibiului și Sibiel;
  • bisericile fortificate și satele săsești;
  • drumețiile în Munții Făgăraș.

O excursie privată de o zi poate ajunge la peste 100 de euro de persoană și, în anumite situații, poate depăși 200 de euro. Turiștii care nu călătoresc într-un grup și nu au mașină închiriată pot avea astfel dificultăți în a ajunge la obiectivele din afara orașului. Listele platformelor nu reprezintă statistici de vânzări. Ele arată ce produse sunt disponibile, cât sunt de vizibile și câte recenzii au acumulat, nu câți turiști aleg efectiv fiecare traseu.

Transmit însă un mesaj clar: în mediul internațional, Sibiul este vândut nu numai ca oraș istoric, ci mai ales ca punct de plecare spre Transilvania și Munții Făgăraș.

Traseul clasic: Otopeni–Brașov–Sibiu–București

Un exemplu relevant este circuitul de aproximativ o săptămână promovat de WeRoad, o platformă adresată în special adulților tineri.

WeRoad nu reprezintă turism individual în sens strict. Călătoriile au un coordonator, iar grupurile sunt formate, de regulă, din 10-15 persoane. Preferințele participanților și modul în care aceștia își aleg experiențele se apropie însă mai mult de comportamentul călătorilor independenți decât de cel al turiștilor din circuitele clasice cu autocarul.

Grupurile sunt, în general, formate din persoane de aceeași naționalitate, conduse de un Tur lider. Cele mai multe dintre cele cu care Sibiu 100% a interacționat au fost alcătuite din italieni sau spanioli, dar în oraș ajung și grupuri din Germania ori Franța.

Călătoria începe și se termină, de cele mai multe ori, la București. Turiștii sosesc prin Aeroportul Otopeni și petrec prima noapte în Capitală. Pleacă apoi spre Brașov, cu oprire la Sinaia pentru Castelul Peleș sau la Bușteni pentru Castelul Cantacuzino. În funcție de program, traseul poate include Castelul Bran, sanctuarul urșilor de la Zărnești, cetățile fortificate de la Prejmer ori Hărman și o zi dedicată Brașovului. Circuitul continuă prin Viscri și Sighișoara, iar unele variante ajung până la Salina Turda. Sibiul apare în a doua parte a călătoriei și primește, de regulă, două nopți. Una dintre zile este destinată Transfăgărășanului și Lacului Bâlea, după care grupul revine la Sibiu. Cei interesați de drumeții pot urca de la Cascada Bâlea până la lac și se întorc seara în oraș. În alte variante, prima zi este folosită pentru Castelul Corvinilor și Alba Iulia. Există și programe în care turiștii vizitează centrul istoric și Muzeul ASTRA înainte de a pleca spre Bâlea.

În ziua următoare, circuitul continuă pe Transfăgărășan spre Barajul Vidraru, Cetatea Poenari, Curtea de Argeș, Pitești și București. Ultima noapte sau ultimele două nopți sunt petrecute din nou în Capitală, de unde turiștii pleacă prin Otopeni.

Într-una dintre seri caută o experiență locală

Grupurile WeRoad petrec de regulă două nopți la Sibiu și caută să includă în cel puțin una dintre seri o experiență locală.

Nu le este suficientă doar cazarea și o plimbare prin Piața Mare. Vor să întâlnească oameni, să guste produse locale și să participe la o activitate pe care nu ar putea să o reproducă într-un alt oraș. O astfel de experiență poate însemna o cină cu preparate transilvănene, o degustare, o întâlnire într-o gospodărie, un moment de muzică sau dans, un atelier ori o prezentare a tradițiilor locale. Obiective precum Căsuța MGS, Muzeul de Icoane pe Sticlă din Sibiel și gospodăriile Muzeului ASTRA pot răspunde acestei nevoi de contact cu viața și cultura locului.

Fotografiile și informațiile primite de Sibiu 100% de la turiști arată că asemenea momente sunt printre cele mai ușor de reținut și de distribuit mai departe. Peisajul de la Bâlea atrage vizitatorul, dar întâlnirea cu un localnic, o poveste sau o masă împreună transformă excursia într-o experiență personală.

Două nopți la Sibiu, dar numai câteva ore în oraș

Faptul că un turist este cazat două nopți la Sibiu nu înseamnă că petrece două zile în municipiu.

Poate ajunge seara dinspre Sighișoara sau Turda, poate pleca dimineața următoare pe Transfăgărășan și poate reveni doar pentru cină. A doua zi pleacă spre București. În evidențele de cazare apar două nopți, dar timpul efectiv petrecut în oraș se poate reduce la o plimbare prin centru și două seri la restaurant. Acest model aduce venituri hotelurilor și restaurantelor, dar lasă mai puține beneficii muzeelor, magazinelor, ghizilor și operatorilor de experiențe locale.

Muzeul ASTRA este principala excepție. Este un obiectiv care poate ocupa cel puțin jumătate de zi și care poate convinge turistul să rămână mai mult. Vizitarea muzeului concurează însă, în programele scurte, cu excursiile spre Bâlea, Alba Iulia sau Castelul Corvinilor.

Ce lipsește din oferta Sibiului

Sibiul are atracții, structuri de cazare, gastronomie și un calendar cultural consistent. Ceea ce pare să lipsească este o ofertă suficient de simplă și accesibilă care să transforme cele două nopți în trei. Un călător individual fără mașină găsește relativ ușor un tur al centrului. Mult mai greu găsește excursii comune, cu plecări garantate și prețuri accesibile, spre Mărginimea Sibiului, bisericile fortificate, satele săsești sau traseele montane.

Multe dintre programele disponibile sunt private și devin rentabile numai pentru familii sau grupuri de câteva persoane. Transportul public spre obiectivele din afara municipiului este fragmentat și dificil de înțeles pentru cineva care nu vorbește românește.

Există și puține produse pentru seară, pentru vreme ploioasă sau pentru lunile din afara sezonului de vară. Centrul istoric poate fi parcurs în câteva ore, după care turistul are nevoie de un motiv suplimentar pentru a nu pleca.

Acel motiv poate fi un program gastronomic, un spectacol, un atelier de meșteșuguri, un circuit al arhitecturii săsești, o experiență într-un sat sau o excursie comună care să poată fi rezervată imediat, în engleză, germană, italiană, spaniolă ori franceză.

Platformele știu mai multe despre traseele turiștilor decât Sibiul

Strategia turistică aflată în pregătire vorbește despre creșterea duratei medii a șederii și despre dezvoltarea unor produse coerente în jurul patrimoniului, gastronomiei, naturii și evenimentelor.

Pentru a face acest lucru, administrația și operatorii locali trebuie să afle mai întâi cum călătoresc oamenii.

O cercetare simplă, realizată împreună cu hotelurile, pensiunile, apartamentele, ghizii, operatorii de activități și Centrul de Informare Turistică, le-ar putea pune vizitatorilor câteva întrebări: din ce țară vin, ce localitate au vizitat înainte, unde pleacă după Sibiu, câte nopți rămân, cu ce mijloc de transport călătoresc și ce obiective intenționează să vadă.

În prezent, platformele internaționale și operatorii care primesc rezervările par să știe mai multe despre traseele turiștilor decât destinația însăși.

Imaginea rezultată este favorabilă, dar incompletă. Turiștii străini vor să vadă Sibiul, îl includ aproape obligatoriu în circuitele prin Transilvania și îl apreciază. Numai că mulți descoperă prea târziu cât de multe pot face aici. După una sau două nopți, pornesc mai departe pentru că traseul, cazările și zborul de întoarcere au fost deja stabilite.

Miza nu este numai atragerea unui număr mai mare de vizitatori. Miza reală este ca turistul care a rezervat două nopți să afle, înainte de a ajunge, că are suficiente motive pentru a o rezerva și pe a treia.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Transfăgărășanul se închide temporar. Restricții de circulație pe DN7C, în 1 și 2 septembrie

Circulația rutieră va fi închisă temporar pe Transfăgărășan (DN7C), marți, 1 septembrie, și miercuri, 2 septembrie 2026, în contextul...

Știri pe același subiect