6.3 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Locuitorii comunei Racoviţa petrec, în weekend, împreună

Cele mai citite

Fiii satelor comunei Racoviţa se întorc, în acest sfârşit de săptămână, acasă.
Sărbătoarea va avea loc la Căminul Cultural Racoviţa, în curtea Primăriei şi în curtea Şcolii Gimnaziale Racoviţa.
Sâmbătă, la ora 17, va avea loc întâlnirea fiilor comunei, iar la ora 17.30 se va da startul momentelor artistice, susţinute în prima zi de Ansamblurile „Horiţa de la Lisa” şi „Cârţişoara”.
Duminică, la ora 10, cu mic, cu mare, locuitorii comunei se vor aduna la slujba religioasă, iar la ora 11.30 vor participa la parada portului popular.
Începând cu ora 13.30, la Căminul Cultural Racoviţa, se va desfăşura deschiderea oficială, urmată de prezentarea „Mangaliţa de la Racoviţa”, din cadrul proiectului „Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană”, susţinută de David Limbăşan. Totodată, cei interesaţi vor vizita Muzeul Satului şi Şcoala Gimnazială Racoviţa.
Ora 14 va veni cu un program artistic, susţinut de Anca Mărginean, Andra Telebuş, Ansamblul „Doruri Sibiene”, cu Izabela Tomiţă şi Gabriel Popescu, Ansamblul „Ceata Slimnicului”, soliştii Ioan Dăncăneţ, Laurean Maxim şi Lucian Sîrbu. Pe scenă vor evolua şi membrii Ansamblului „Ceata Junilor”, alături de Mariana şi Adriana Anghel, Ansamblul „Doruleţ”, cu soliştii Camelia Olariu, Valentina Fogoroş, Chynthia Sîrbu, Adrian Durdun, Nelu Hapca, instrumentistul Ioan Răulea cu Diana Lupu şi Natalia Maria Rusu.
Sărbătoarea va fi prezentată de Alina Olariu şi se va încheia la ora 21, cu un foc de artificii.

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: De mâine este interzis pescuitul pe Lacul Heleșteu din Mediaș. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei

Începând cu data de 9 aprilie 2025, pescuitul este interzis în Lacul Heleșteu, situat pe strada Moșnei din Mediaș.Interdicția...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect