Unui bogat îi rodește țarina și entuziasmat uită de moarte. Dialogul cu propriul suflet e savuros, seamănă cu multe din reclamele din care ne hrănim idealurile și ne sfărâmăm sănătatea.
„Și voi zice sufletului meu – ne spune bogatul: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani: odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te…”(Luca 12.19).
E ca noi când dăm de bine. Ne agățăm de supraviețuire cu dinții îngăduiți pentru viața cotidiană, ne acordăm valorile la tot ceea ce trece prin noi și uneori împotriva noastră. Ne racordăm la tot ceea ni se vestește ca fiind peren și sistematic conștientizăm că trece. Că, de fapt, sufletul nostru nu poate fi chemat nici la băutură- deși însetează, nici la mâncare – deși poartă o foame nesfârșită cu el, nici la veselie- căci caută fericirea. Iar în ce privește odihna, singurul întru care se odihnește sufletul este Cel care hrănește, bea și bucură sufletul. Este Dumnezeu. Hristos Domnul, când spune pilda știe acest adevăr, fundamental, al existenței lui Dumnezeu deasupra tuturor nevoilor noastre. Căci cea dintâi nevoie a omului este aceea de transcendent de unde și nebunia de acum, în care căutăm să idolatrizăm tot ceea ce nu e Dumnezeu în speranța că ajungem la El, care nu locuiește în facerea mâinilor noastre. Este în rodul muncii noastre, dar nu în aberanta sclavie în câștigarea zilei de mâine în detrimentul zilei de azi- uitând de moarte, cheia prin care se deschid și se închid raiurile fericirii noastre.
Ceea ce spune Mântuitorul, prin pilda aceasta, este ceea ce lumea de azi a redus în câteva cuvinte: ai grijă ce-ți dorești! Părintele Galeriu, de la a cărui naștere se fac 100 de ani, în acord cu România, scria cândva: „A te împlini pe tine înseamnă a uita de tine”.
Tradusă, pilda această cheie are. A descoperi viața adevărată nu înseamnă a învăța sufletul cu adevărurile șoptite de iad. Ci a învăța, în tăcerea bucuriei că una este să fii alături de cineva și alta să fii în inima lui. Nu din teama morții trebuie să ne vedem sufletul în bucuria Raiului, ci pentru că Raiul e inima noastră. Odihnă, mâncare, băutură și veselie limpezită de Har. În jur vedem că nu foamea a devenit problemă ci mâncarea în abundență. Curele noastre de slăbire sunt mai importante decât foamea sufletului. Săracii flămânzi nu sunt decât motive să ne lăudăm cât de bine o ducem și cât i-am ajuta dacă a mavea posibilitatea. Hambarele de azi sunt iluziile noastre pline de îngâmfare și proiecte utopice. Dacă vrem să colegăm inima noastră de a Mântuitorului, înseamnă că avem nevoie de noi! Bogații sărăciți de sens mântuitor dar bucuroși de mâncarea și băutura zilei de azi. Săraci în ziua de mâine. Fricoși dinaintea morții.
Publicitate
