Lista evenimentelor cultural-artistice se anunță din nou încărcată, de vineri până duminică. Alături de acestea, sibienii vor putea participa și la activitățile incluse în Săptămâna Mobilității. Pentru locuitorii Mediașului vor urma trei zile de petrecere, la cea de-a 4-a ediție Weinfest.
Festivalul Ars Sacra și Zilele Bisericilor Deschise vor avea loc de vineri până duminică. Acestea se organizează începând cu anul 2007, în a treia săptămână a lunii septembrie, în același timp cu zilele patrimoniului cultural UNESCO. Festivalul internațional Ars Sacra se va desfășura în 5 țări și vor fi organizate peste 450 de evenimente, în peste 200 de spații diferite din 88 de localități incluse în program. Motto-ul festivalului din acest an este: „Caută pacea!”
Șase parohii istorice din Sibiu au aderat la spiritul acestui festival și, între 15 și 17 septembrie 2023, arta sacră va fi prezentată publicului de pe malurile Cibinului. La toate expozițiile și evenimentele, din cadrul și în timpul festivalului Ars SACRA intrarea este liberă.
Vineri, 15 septembrie
În cadrul Ars Sacra, la orele 12:00, la Catedrala Luterană Evanghelică, puteți asculta Muzica de Amiază. Mezzosoprana Elisa Gunesch și Brita Falch Leutert, la orgă, vor interpreta Anton Dvorak: Psalmul op. 99 / cântece biblice 1841-1904.
De la orele 17:00, în Biserica Romano-Catolică Sf. Treime, Corul bisericii: piese în stil Gregorian, dirijor Pr. Attila Bojtor. În Sinagoga Mare, de la orele 18:00, este programată prezentarea Andei Reuben despre tradiția culinară cu ocazia Anului Nou Evreiesc.

În Catedrala Ortodoxă Sf. Treime, de la orele 19:00, puteți asculta un Concert Coral. Interpretează Corul Timotei Popovici, dirijor Pr. Lect. Dr. Dan Alexandru Streza. La orele 20:00, în Catedrala Luterană Evanghelică, puteți participa la Komplet / rugăciune de seară în stil gregorian după tradiția mănăstirilor.
Pune mâna pe chitară, în Muzeul ASTRA
Peste 700 de chitariști participă de vineri până duminică la Sibiu Guitar Meeting 2023 în Muzeul ASTRA! Evenimentul a crescut an de an atât ca notorietate, cât și ca număr de participanți.

Vineri, 15 septembrie, începe cu seria de concerte Young Revolution Rock, la orele 18:00. Publicul va putea descoperi noi trupe talentate din țară precum Waves și Crom. Seara continuă cu super-show-uri Revolter, de la 19:30, Antract, de la ora 20:30 și Bucovina, începând cu ora 21:30.
Accesul se face prin achiziționarea unui bilet de intrare în muzeu sau a unui abonament de festival. Acestea pot fi cumpărate în avans online de pe http://bit.ly/AccesPublic-SGM2023 și fizic de la casieria principală a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. În fiecare seară de Sibiu Guitar Meeting, după orele 18:00, accesul se va face în baza biletului de intrare în cadrul evenimentului, valabil pentru toate categoriile de public.
Festivalul Classic Junior Experience, de vineri până duminică
Tot în Muzeul ASTRA, în perioada 15 – 17 septembrie, între orele 11:00 și 17:00, va avea loc Festivalul Classic Junior Experience. Organizatorii își propun să îmbine muzica clasică, dansul, teatrul, dar și multe ateliere creative, jocuri si concursuri pentru cei mici. Activitățile din program includ concursuri de cultură muzicală, ateliere cu instrumente muzicale ce pot fi testate, treasure-hunt sau pictură pe față.
Dacă ajungeți în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, vă recomandăm să vizitați aici și expoziția Cămașa. Eleganța veșmântului. Exponatele mai pot fi văzute doar până în data de 1 octombrie. Veți putea admira splendide cămăși din colecțiile Muzeului ASTRA, expuse fie individual, fie în ansambluri de costume tradiționale. Veșmintele aparțin spațiului multietnic transilvănean, precum și zonei de sud a țării, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în secolul al XX-lea.

Un exponat inedit poate fi ”ultima rochie de mireasă din Mărginimea Sibiului”. Costumul de mireasă specific acestei zone a fost reconstituit pornind de la arhiva documentară a Muzeului. Cămașa este cusută de mână, de mama doctorului D.P. Barcianu din Rășinari, în anul 1832.

Municipiul Mediaș găzduiește de vineri până duminică, a 4-a ediție Weinfest, în Piața Castelului.
Un eveniment din suflet pentru Mediaș, Weinfest se prezintă în acest an într-un nou format, având același scop: promovarea reconstrucției istorice. Organizatorii și voluntarii vă așteaptă și în acest an în Piața Castelului, la baza Turnului Trompeților, într-un cadru feeric și cu numeroase surprize. Mai multe detalii despre program găsiți aici.
Ediția din 2023 a festivalului internațional de literatură tânără de la Sibiu, Z9Festival, va avea loc în 15 și 16 septembrie, la Teatrul GONG din Sibiu, începând cu orele 19:00. Festivalul include și o lectură a unor tineri poeți nedebutați, care va avea loc în 16 septembrie, începând cu orele 11:30, pe terasa Faust Cafe und Disko, în Piața Mică, nr. 26.

Descoperiți ”Culorile naturii”, la Muzeul de Istorie Naturală
Pentru cei mici și nu doar pentru ei, vă propunem și o altă expoziție, Culorile naturii, la Muzeul de Istorie Naturală, strada Cetății nr. 1. Poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Curatorul, Dr. Nicolae Trif, și colaboratorii săi au pregătit o expoziție cu piese foarte variate. Acestea pornesc de la pigmenții minerali din subteran, la structurile mineralo-organice, sclipirea aripilor de fluturi rari, plante, irizațiile păsărilor exotice și aberațiile cromatice ale specimenelor albinoase de vertebrate.
Piesele provin din colecțiile de Mineralogie, Botanică, Entomologie, Mamifere, Reptile, Malacologie și Ornitologie.

De vineri până duminică, sunteți așteptați și la Foodie!
Zeci de food truck-uri vor fi amplasate între 14 și 17 septembrie, pe strada și în Parcul Cetății. În aceste zile, între orele 11:45 și 23:45, are loc Foodie – street food cuisine. Patru zile de răsfăț culinar ”acompaniat” și ”asortat” cu muzică, cocktailuri și vinuri, pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu! Fundalul sonor va fi asigurat de JayKo, Dobrikan, Arias, Sebastian, Ioana & Mate, Alex Zara, Cipi Hampu.
Ce să faceți sâmbătă, 16 septembrie
Între orele 8:00 – 16:00, vă invităm să participați la cel de-al doilea atelier din programul cultural De gust, de leac, de descântec, în Muzeul ASTRA. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Muzeul Maramureșan. De data aceasta veți putea descoperi universul botanic printr-un atelier creativ de eco-printing. Această activitate va fi destinată publicului de toate vârstele și se va desfășura în curtea gospodăriei de țesător straie vâltorite din Săpânța, Maramureș. Fiecare vizitator va avea ocazia de a realiza gratuit o ilustrație botanică cu ajutorul vopselei acrilice și a unor ștampile realizate din cartofi. Participanții își vor putea încerca mâna și la sculptura în cartof. Acest atelier va fi coordonat de meșterul Andrei Buda.

În cadrul Ars Sacra, de la orele 11:00, în centrul istoric, va avea loc un Tur Religios al Sibiului. Dl. Răzvan Pop – istoric, directorul Bibliotecii ASTRA va ghida turul care va cuprinde 9 lăcașe de cult din 6 confesiuni diferite, pe parcursul a circa 3 ore. Turul se va relua și de la orele 17:00.
La orele 16:00, în Biserica Reformată Kalvină, este programat un Dialog coral. Interpretează Corul de bărbați (Dalárda) din Ocna Sibiului și Corul mixt Hozsánna din Sibiu.
În Biserica Evanghelică Sf. Ioan, la orele 17:30, Erika Klemm vă oferă un Concert de muzică barocă la flaut drept. De la orele 19:00, în Catedrala Luterană Evanghelică, este programat un Concert pentru cor și orchestră. Muzică din Elveția, Transilvania și de Franz Schubert. Lenzburger Musikverein (CH), Dirijor: Beat Wälti
Activități în Săptămâna Mobilității
În 16 și 17 septembrie, în Piața Mică, veți putea desfășura activități sportive, între orele 10:00 – 17:00. Aici vor fi amenajate spații pentru ping-pong, baschet, tenis, badminton și tir cu arcul, toate putând fi folosite gratuit de către cei care doresc să facă mișcare.
În Piața Huet, de la orele 14:00, douăzeci de balerini ai Teatrului de Balet Sibiu vor oferi un moment de dans trecătorilor.
Pe str. Al. Odobescu (vis-à-vis de Teatrul Gong), de la orele 10:00 și respectiv, de la orele 12:00, se vor desfășura ateliere de pictură. Participanții vor descoperi un nou material – ipsosul și vor învăța cum să folosească acuarelele. Totodată, vor afla informații interesante despre acest material versatil folosit în diverse domenii, pictând formele din ipsos cu teme ce țin de mobilitate. Durata atelierului este de 60 de minute, prețul biletului fiind de 14 lei.
Chitariști din Galați, Tulcea și Argeș vor fi prezenți în Piața Huet (orele 11:00) și în Piața Mică (orele 12:00). De la orele 13:00, în Piața Mare, vor evolua artiștii din proiectul “Pune mâna pe chitară” și Grupul folk Balada” de la Palatul Copiilor Sibiu. Acțiunile sunt organizate cu sprijinul Asociației Culturale Play.
Pe str. Arhivelor, între orele 10:00-16:00, sunteți invitați la Dimineți creative EdMuzeum&Street Delivery Sibiu. Evenimentul va consta în diverse ateliere, pentru cei mari și pentru cei mici, organizate în colaborare cu Asociația Develop.
Baia Populară Sibiu se implică și anul acesta în Săptămâna Europeană a Mobilității și organizează două workshop-uri gratuite pentru primele 10 persoane care se înscriu la numărul de telefon 0269/214.445. Acțiuni sportive Circuit TRX și core circuit, de la ora 12:00, și Lecție de autoapărare, de la orele 16:00.
Concert Manifest sâmbătă, cu sute de chitariști strânși în Muzeul ASTRA
Sâmbătă, 16 septembrie, Sibiu Guitar Meeting continuă cu muzică bună încă de la orele 14:00. Emeric Imre cântă pe Scena din Șură, plasată la Târgul de Țară. Programul continuă aici cu seria Young Revolution Rock: Alina Amon, Crocodile Paradox, Drunken Owls și Alex Petrenchi.

De la orele 17:00 va avea loc Concertul Manifest, cel mai spectaculos și emoționant moment, pe Scena de pe lac. Peste 700 de chitariști din mai mult de 30 de orașe vor fi vedetele unui adevărat show de 2 ore. Chitariștii s-au pregătit un an întreg pentru a cânta în același timp un playlist format din 18 piese folk-rock românești și internaționale. Ei vor fi acompaniați de pe scenă de artiștii invitați: Vama, Bucovina, Antract, Alternosfera, Mircea Vintilă, Emeric Imre , Ducu Bertzi. Seara se va încheia cu un concert Vama, de la orele 21:30, la Scena de pe lac.
Weinfest Mediaș 2023 va fi onorat cu prezența de către Maestrul violonist, Alexandru Tomescu. Sâmbătă, de la orele 19:00 între zidurile castelului din Mediaș, se va auzi în premieră sunetul viorii Stradivarius Elder Voicu.
Duminică, 17 septembrie
Programul concertelor Ars Sacra începe la orele 12:00, în Biserica Azilului. Aici veți putea asculta Corul Arhanghelos al Parohiei Sibiu Trei Stejari, Dirijor: Cosmina Stancu. La orele 15:00, în Biserica Evanghelică Sf. Ioan, este programat un Concert de muzicā barocă la flaut drept, oferit de Erika Klemm.

De la orele 18:30, Biserica Ursulinelor, Grupul de adorație. Tot aici, de la orele 19:00, va avea loc evenimentul literar-artistic, ”P.S.: Te iubesc!”. Interpretează soprana Anca Arnău și actrița Andreea Preda. Intrarea este liberă la toate evenimentele festivalului Ars Sacra.
În Muzeul ASTRA, duminică, 17 septembrie, sunt programate 3 concerte de zi la Scena din Șură de la Târgul de Țară, începând cu orele 14:00. Concertele vor fi susținute de artiștii Mircea Vintilă, Ducu Bertzi și Denise & Andrei.

Actorii BIS TEATRU rescriu duminică, orele 18:00, Povestea Poveștilor, ”mult după Ion Creangă”. Scenariul și regia: Bogdan Sărătean. Distribuție: Dumitru Stegărescu (Ion Creangă)
Andrada Grosu (concubina acestuia, Tinca Vartic)
Claudiu Fălămaș (Mihail Eminovici, poet, om de-al casei).
Durata aproximativă: 1h 15 min. Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 16 ani (limbaj licențios). Preț bilet: 50 de lei/ online pe iabilet.ro sau în seara spectacolului, la intrare.
Elevii & studenții a acces doi pe un bilet. Adresa: Grădina Bis, str. Ștefan cel Mare, nr. 56.