5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Vox: Sunteți pro sau contra familiei naturale?

Cele mai citite

„Căsătoria între persoane de același sex este sterilă. Dacă „soții” vor un copil, ei se lovesc de imposibilitatea naturală și trebuie să foloseasca mijloace artificiale (reproducerea asistată cu terț donator). Tendința naturală a unei astfel de însoțiri nu este să creeze familii. De aceea, nu putem să numim căsătorie uniunea dintre persoane de același sex și să îi acordăm drepturile sociale rezervate adevăratei căsătorii”, Oana Dăncesc.

„Referendumul acesta nu este fondat pe niște motive clare. Investesc 43 milioane de euro în el, când spitalele și școlile noastre stau să se dărâme. Cum îi veți explica copilului de ce îi pică tavanul în cap la școală sau de ce medicul o trimite pe bunica să își ia pastile din banii dânsei, pentru că statul nu are cu ce plăti tratamente”, Alexandru Cătălin Tomoni.

„Căsătoria a fost, dintotdeauna, un acord între un bărbat și o femeie, acord care, prin natura sa, este rânduit către procrearea și educarea copiilor, unitatea și bunăstarea soților. Recunoașterea legală a căsătoriei între parteneri de același sex creează confuzie în privința
 

„Eu m-am însurat cu o femeie. Am făcut un copil, care are sexul bărbătesc. Nu este normal? Baza societății este familia formată dintre un bărbat și o femeie pentru că ei fac copii și asigură mersul înainte al lumii. Cei ce promovează „căsătoria” între persoane de același sex propun ceva cu totul diferit. Ei propun unirea dintre doi bărbați sau două femei. Acest lucru neagă diferențele biologice, fiziologice și psihologice, care sunt evidente, între bărbați și femei. De asemenea, ei neagă scopul principal, specific, al căsătoriei: perpetuarea rasei umane și creșterea copiilor. Două lucruri care sunt total diferite nu pot fi considerate ca fiind unul și acelasi lucru.” , Simion Danilescu

 
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect