15.2 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

Informare meteo de ultimă oră: ninsori viscolite

Cele mai citite

Meteorologii anunță că, în perioada 29 octombrie, ora 10:00 – 31 octombrie, ora 23:00, se vor semnala intensificări ale vântului și ninsori în zonele de munte, relatează Realitatea.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la munte vântul se va intensifica treptat. Sâmbătă, duminică şi luni, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi intervale de timp în care va ninge şi vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.
Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50…60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.
LA SIBIU, la noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri în nordul regiunii, unde izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în est şi la munte. Temperaturile minime se vor încadra între -4 şi 3 grade. Local se va semnala brumã.
Centrul Regional de Meteorologie Transilvania Sud anunță că sâmbătă, 29 octombrie, la Sibiu vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros şi local va ploua. La munte, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în est şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 11 grade.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

O metodă de fraudă golește conturile românilor care folosesc WhatsApp

O nouă metodă de fraudă face ravagii în România, iar aplicația prin care acționează escrocii este WhatsApp.Infractorii preiau controlul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect