Într-o conferinţă de presă susţinută în Brazilia pentru promovarea noului film X-Men Logan, concentrat pe aventurile lui Wolverine, actorul Hugh Jackman (48 de ani) a povestit cât de emoţionantă a fost pentru el producţia ultimei pelicule în care îl va mai interpreta pe mutantul cu gheare de adamantium, relatează Cinemagia.
„Emoţional, a fost foarte greu pentru mine să fac acest film. Am simţit întotdeauna că personajul are mai multe de spus, că sunt lucruri mai profunde în istoria sa. Sunt foarte mândru şi de producţiile trecute, dar mi-am dat seama că este ceva mai mult de adus pe ecran, legat de partea umană, masculină a personajului – care nu ar vrea să fie numai durul Wolverine, ci şi dificilul Logan”, a explicat Jackman.
„Am şi plâns de câteva ori pe platoul de filmare. Sper cu adevărat că fanii vor spune <<Acesta este filmul Wolverine pe care voiam să-l văd>>”, a mai spus actorul.
Jackman a mai povestit că, încă de la primul contact cu lumea X-Men şi audiţiile pentru rol (a apărut în prima dată ca Wolverine în filmul X-Men din 2000), a fost mai interesat de latura umană a personajului.
„Nici nu auzisem de X-Men până când m-au chemat la audiţie. Când am citit că îi ies gheare din mâini m-am gândit <<asta-i ridicol>>”, a mărturisit el. „Wolverine este un altfel de personaj. Pentru mine, el este mai degrabă definit prin umanitatea lui, decât prin puterile lui. Este durul şi dificilul echipei, însă merită să îl ai prin preajmă”, a mai spus actorul.
Din 3 martie, ultimele aventuri ale lui Logan/Wolverine, cu Hugh Jackman în rol titular, ajung si în cinematografele noastre.
Sursa: cinemagia.ro