25.2 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

Începe programul „O săptămână la munte”. Reduceri de până la 50%, la cazare

Cele mai citite

Din 2 noiembrie și pâna în 19 decembrie se derulează programul special „O săptămână la munte”. Pe durata acestei perioade, în zonele de munte, cazarea este mai ieftină cu 50% la hoteluri și pensiuni, iar copiii nu vor plăti deloc. Potrivit patronatelor din turism, cei care vor merge la hotel, vilă sau cabană de 2 stele, pentru un sejur de 5 nopţi, vor plăti aproximativ 160 de lei de persoană. De asemenea, la un hotel, vilă sau cabană de trei stele, tariful ajunge la aproape 300 de lei de persoană per sejur. Turiştii care preferă unităţile de cazare de patru stele, vor plăti în jur de 370 lei de persoană, pentru toată perioada de cazare.
Preţurile nu includ însă masa. Atenţie, sistemul de vânzare a programului „O săptămână la munte” este primul venit, primul servit. Zona Sibiului nu intra în acest program, fiind considerată zonă de periferie. (Sursa Yahoo News)

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Lucrări finalizate la Grădinița 5 Sibiu. Unitatea a fost modernizată și eficientizată energetic

Primăria Sibiu a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică a clădirii Grădiniței nr.5, de pe strada Siretului.Peste 140...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect