Jennifer Lopez a anunţat că-şi va lansa cel de-al 20-lea parfum, JLove, în luna octombrie în reţeaua de magazine Kohl din SUA. „Când am scos primul meu parfum, Glow, nu mi-am dorit decât să fie cel mai bun parfum creat vreodată. Am reuşit ceva frumos cu acel parfum şi m-am îndrăgostit de această afacere”, a declarat diva latino. Cel de-al 20-lea parfum al actriţei şi solistei în vârstă de 44 de ani se concentrează asupra tematicii iubirii şi prezintă nuanţe florale şi de fructe – zmeură, grapefruit roz, mandarine şi ananas – la care se adaugă nuanţe de şerbet de vanilie, lemn alb şi mosc.
J-Lo a explicat de ce a ales ca numele acestui parfum să fie JLove. „Am ajuns la cel de-al 20-lea parfum, parfum care reprezintă un punct de reper pentru mine. Aşa că m-am întrebat cine sunt şi ce reprezint eu? Mesajul meu a fost mereu dragostea, fie că l-am transmis prin muzică, prin film sau prin dans. Dragostea este o mare parte din mine. Aşa că din acest motiv ne-am gândit să-i spunem JLove pentru că este un cuvânt atât de simplu dar care mă reprezintă perfect”.
Jennifer Lopez apare şi în campania oficială a parfumului într-un pictorial în genul starletelor de cinema din anii ’30, realizat de celebrul fotograf Mario Testino. (Sursa Agerpres)




