De departe cea mai așteptată decizie de la Oscarurile anului 2016 a fost acordarea râvnitului premiu lui Leo DiCaprio, reușită pe care toți cei care îl iubesc și-au asumat-o, după campania intensă pe care au dus-o cu toții înainte de premii, pe toate rețelele de socializare.
Anul trecut însă nu a fost o excepție, întrucât în fiecare an o decizie sau alta șochează, în mod pozitiv sau, din păcate, negativ. Evident că frumusețea stă în ochii privitorului și fiecare cinefil vede altfel o anumită peliculă. Tocmai de aceea, nominalizările niciodată nu vor mulțumi pe toată lumea.
Iată mai jos o listă a „nedreptăţilor” sau a deciziilor neaşteptate (unele surprize chiar plăcute) ale acestei ediţii Oscar, așa cum sunt relatate de cinemagia.ro.
Martin Scorsese, Silence
Românii nu au văzut încă adaptarea după romanul lui Shûsaku Endô (premiera la noi în ţară a fost stabilită pentru 17 martie), dar reacţiile au fost pozitive, prin urmare ignorarea completă a regizorului şi o unică nominalizare (Cea mai bună imagine) pentru acest film de epocă se află în topul surprizelor la Oscar 2017. Mileniul acesta, din filmele regizate de Scorsese doar Silence şi Shutter Island au fost ignorate la categoria Cel mai bun film. Mai mult, Andrew Garfield, actorul principal din Silence, a primit o nominalizare pentru Hacksaw Ridge.
Clint Eastwood, Sully
Tom Hanks, Clint Eastwood, o poveste inspirată din realitate şi un succes de casă. Până nu demult părea reţeta perfectă pentru a atrage atenţia membrilor Academiei, care s-au grăbit de multe ori să nominalizeze filmele lui Eastwood, chiar şi atunci când acestea nu meritau. Regizorul octagenar a ieşit, se pare, din graţiile Academiei, pentru că Sully nu a primit decât o nominalizare la Cel mai bun montaj de sunet.
Amy Adams, Meryl Streep
Deja nominalizată la cinci Oscaruri, Amy Adams era considerată o mare favorită la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, dar iată că excelenta ei interpretare din Arrival nu a convins membrii Academiei. Asta în timp ce SF-ul lui Denis Villeneuve a reuşit să fie, la egalitate cu Moonlight, al doilea cel mai nominalizat film al ediţiei, cu opt şanse la Oscar. În acelaşi timp, Meryl Streep primeşte a 20-a nominalizare pentru Florence Foster Jenkins consolidându-şi recordul de nominalizări la categoriile de interpretare.
Mel Gibson, o şansă la Cel mai bun regizor
Declaraţiile homofobe, rasiste şi antisemite ale lui Mel Gibson i-au provocat acestuia multe probleme cu opinia publică încă din anii ’80. În 2006, declaraţia că „evreii sunt vinovaţi de toate războaiele din lume” părea să-i încheie cariera, dar, după o perioadă de pauză şi câteva apariţii rare pe ecran, Gibson se întoarce în forţă cu Hacksaw Ridge. După 20 decenii la anterioara sa nominalizare, pentru Braveheart, Gibson are o nouă şansă la Cea mai bună regie. O va pierde cu siguranţă, pentru că Hollywood-ul cu siguranţă nu l-a iertat întru totul.
Lion
Da, nu este unicul film de debut şi unicul film independent nominalizat la categoria Cel mai bun film, dar este o producţie care nu prea are legătură cu America. Filmat pe jumătate în India şi pe jumătate în Australia, cu regizor australian şi actori indieni şi australieni, Lion nu părea deloc să aibă la fel de mari şanse ca Moonlight. Cu toate acestea iată că emoţionanta poveste a lui Saroo a obţinut nu mai puţin de şase nominalizări la Oscar. Pentru a nuanţa „surpriza”, una din companiile de producţie ale filmului este The Weinstein Company, mare specialistă în a trage sfori în spatele deciziilor Academiei.
The Lobster, Isabelle Huppert
Europenii obţin cu mare greutate nominalizări la Oscar, de aceea nominalizările pentru scenariul The Lobster, al grecului Yorgos Lanthimos, şi pentru interpretarea lui Isabelle Huppert din Elle ar trebui considerate semne de deschidere din partea Academiei. Sunt şanse imense ca ambele să piardă în faţa lui La La Land.
Toni Erdmann, The Handmaiden
Până când un film românesc va fi nominalizat la Oscar, iată că un film realizat în România reuşeşte acest lucru. Gurile rele spun că filmul lui Maren Ade, pentru care românca Ada Solomon a fost producător executiv, are toate şansele să piardă în faţa lui Land of Mine, coproducţia danezo-germană. În acelaşi timp, alegerea Academiei de a nu nominaliza producţia sud-coreeană The Handmaiden i-a uimit pe mulţi comentatori.
Sursa: cinemagia.ro